Peste 500 de oameni au fost evacuați din cauza unui incendiu din Spania
Un amplu incendiu de vegetație a provocat evacuarea a cel puțin 500 de persoane sâmbătă pe insula La Palma, Spania.
Autoritățile spaniole au raportat că este prima criză naturală de acest gen pe insulă după erupția vulcanică din 2021.
Incendiul a izbucnit în primele ore ale dimineții la El Pinar de Puntagorda, o regiune împădurită din nordul Insulei Canare. Potrivit președintelui Insulelor Canare, Fernando Clavijo, cel puțin 11 case au fost distruse pe măsură ce flăcările s-au extins, iar numărul persoanelor evacuate ar putea ajunge la 1.000. Aproximativ 140 de hectare de teren au fost afectate de incendiu.
Autoritățile au mobilizat patru elicoptere și patru unități de pompieri pentru a lupta împotriva flăcărilor și pentru a controla situația. Ajutorul a fost solicitat și din partea altor insule din arhipelagul Canarelor, în special de la Gomera și Tenerife.
În septembrie 2021, erupția vulcanică de pe Cumbre Vieja a distrus peste 2000 de clădiri și a provocat evacuarea mai multor mii de persoane în urma scurgerilor de lavă. Această erupție a durat timp de 3 luni, conform g4media.ro.