O mașină a intrat într-un grup de șase motocicliști. Doi au murit
Duminică, în județul Hunedoara, pe DN68, două persoane și-au pierdut viața, după ce o mașină a intrat într-un grup de 6 motocicliști.
Potrivit poliției, conducătorul mașinii, un bărbat în vârstă de 56 de ani din Petroșani, județul Hunedoara, circula pe DN68 dinspre Caransebeș spre Hațeg și a efectuat o depășire a unei coloane de mașini, moment în care a intrat în coliziune cu grupul de motocicliști care venea din sens opus.
Ca urmare a impactului, doi motocicliști de cetățenie maghiară au pierit pe loc. Un al treilea motociclist, tot cetățean maghiar, a suferit răni grave și a fost transportat la spital de către un echipaj medical.
Șoferul mașinii a fost supus testării cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat absența alcoolului în sânge.
Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
În urma accidentului, circulația pe DN68 este blocată în ambele sensuri, nu există o rută ocolitoare disponibilă, potrivit stiripesurse.ro.