Mai mulți beneficiari pentru bani de nuntă, mașină, chirie sau sănătate prin credite garantate de stat

Publicat: 19 iul. 2023, 10:31, de Teodora Dinu, în SOCIAL , ? cititori
Mai mulți beneficiari pentru bani de nuntă, mașină, chirie sau sănătate prin credite garantate de stat

Din 20 iulie, Programele Family Start și Student Invest au fost modificate oficial. Mai multe persoane pot cere bani de nuntă, mașină, chirie sau sănătate.

Programele Family Start și Student Invest, prin care cei interesați pot beneficia de credite garantate de stat pentru a acoperi diverse cheltuieli, au fost modificate. Principalele schimbări vizează creșterea numărului de beneficiari, introducerea unor noi cheltuieli eligibile, dar și majorarea valorii contractelor de creditare. Dobânda banilor împrumutați va fi suportată 75% de către stat.

Modificările sunt cuprinse în Legea 224/2023, care a apărut luni în Monitorul Oficial și care intră în vigoare pe 20 iulie 2023. Astfel cele mai importante modificări, explicate de avocat.net, sunt:

Programul Family Start

O primă schimbare stabilită acum este relaxarea condițiilor în care cuplurile pot accesa finanțări. Concret, este vorba despre modificarea regulii potrivit căreia ambele persoane ce formează o familie trebuie să se încadreze în intervalul de vârstă 18 – 45 de ani. Astfel, regulile noi prevăd că doar o persoană ce formează un cuplu, trebuie să se încadreze în criteriul de vârstă (cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți).

Pragul de venituri pentru familii, este de maximum 6.000 de lei net pentru fiecare membru. Totodată, se introduce un prag și pentru veniturile familiilor monoparentale – un venit net lunar de până la 7.500 de lei.

O altă schimbare importantă la family Start este dublarea valorii creditelor ce pot fi obținute. Mai exact, creditele ce pot fi garantate de stat pot ajunge la 150.000 de lei, în condițiile în care regulile anterioare stabileau credite maxime de 75.000 de lei.

Se pot acoperi și cheltuielile cu achiziția de mașini noi sau second hand (nu mai vechi de cinci ani). Pot fi achiziționate și soluții energetice sustenabile sau aparate electrocasnice ori aparatură electronică (maximum 10.000 de lei fiecare).

Programul Student Invest

Și regulile programului Student Invest se modifică. Astfel, se majorează vârsta maximă a beneficiarilor programului Student Invest de la 31 de ani neîmpliniți, la 40 de ani neîmpliniți. Acest lucru înseamnă o creștere a numărului potențialilor beneficiari.

Totodată, se majorează valoarea creditului ce poate fi accesat prin program. Mai precis, valoarea creditului ce poate fi luat prin programul Student Invest crește de la 50.000 de lei, valoarea anterioară, la 75.000 de lei.

Se extinde, de asemenea, și lista cheltuielilor ce pot fi acoperite cu credite luate prin program. Astfel, la lista existentă deja se adaugă cheltuielile legate de achiziția de mașini noi sau second hand (vechime de până la cinci ani). Se pot achiziționa și instrumente muzicale sau aparatură audio-video ori alte obiecte necesare pentru dezvoltarea abilităților vocaționale.

Schimbări generale

Se stabilește clar că o persoană nu va putea accesa decât unul dintre programe: fie Family Start, fie Student Invest.

Sunt introduse definiții pentru anumiți termeni folosiți în OUG 95/2022. Se stabilește, astfel, că prin familie se înțelege:

  • familia formată din soț, soție cu/fără copii în vârstă de până la 18 ani, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună;
  • familia monoparentală formată din persoana singură și copiii în vârstă de până la 18 ani, aflați în întreținere și care locuiesc împreună;
  • bărbatul și femeia (necăsătoriți) care conviețuiesc şi se gospodăresc împreună.

Prin persoană singură se înțelege cea care este necăsătorită, văduvă, divorțată sau care are soțul/soția declarat/declarată de o instanță dispărut/dispărută.

Citește și: Cota redusă de TVA de la 19% la 5% la panourile solare și brichetele din lemn