A avut sau nu SRI informaţii despre ororile din azilurile groazei?
De ani de zile, pe motiv de „context geopolitic”, laitmotivul clasei politice a devenit securitatea naţionalã. Din acest motiv, pe lângã alocarea cãtre serviciile secrete a unor bugete anuale imense, s-a ajuns pânã într-acolo încât clasa politicã a reuşit „performanţa” de a scoate serviciile secrete de sub controlul parlamentar și de a spori puterile acestora în tandem cu prerogativele prezidențiale. La momentul modificărilor legilor securității societatea civilã a atras atenţia cã Parlamentul, cel care conform Constituţiei trebuie sã fie organul reprezentativ suprem al poporului român, nu va mai avea nici mãcar un control formal al serviciilor de informaţii, ceea ce va ridica probleme grave în privinţa democrației din România, a respectãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului de rând.
Însã, niciunuia dintre politicienii aflaţi vremelnic la putere nu i-a pãsat cã limitarea puterii Parlamentului în privința controlului serviciilor obligate sã vegheze la securitatea naţionalã poate genera consecinţe dramatice pentru societate. Asta pentru cã majoritatea celor care s-au intersectat cu lumea politicã au dulapurile pline de scheleţi care ar putea face un zgomot asurzitor dacã cineva ar deschide cutia Pandorei.
De câteva sãptãmâni asist siderat la scandalul mediatic iscat de azilurile groazei. Ca de fiecare datã când suntem martori ai unor tragedii, şi acum toţi politicienii s-au înghesuit sã iasã în lumina reflectoarelor dându-se de ceasul morţii de grija cetãţeanului şi împroşcând cu noroi în adversarii ideologici. Se împart vinovãţii televizate, se cer capete, ca şi cum cu douã-trei demisii şi cu câteva arestãri ale unor indivizi lipsiţi de scrupule, problema s-ar rezolva. Nimeni nu cautã adevãrul gol-goluţ, ci doar notorietate.
Nu am vãzut pânã acum niciun politician care sã aibã curajul de a pune degetul pe ranã şi sã aibã curajul de a cere capilor din serviciul inteligent al României sã rãspundã dacã ştiau de ororile din azilurile groazei. Şi dacã ştiau, de când ştiau şi cum au acţionat pentru ca ororile la care au fost supuşi zeci de suflete neajutorate sã fie prevenite.
Toţi politicienii tac mâlc în privinţa unei interogãri parlamentare transparente a şefilor serviciilor de informaţii. Niciunul nu a are mãcar curajul de a şopti cã Strategia Națională de Apărare a Țării, elaborată pentru perioada 2020-2024 sub coordonarea directã a președintelui Iohannis, include domeniul asistenței sociale în categoria de riscuri majore pentru siguranța națională, astfel cã în cazul unei funcționări defectuoase a sistemului capii SRI trebuie dea socotealã, deoarece aveau obligaţia de a cunoaşte, de a preveni şi de a contracara acest gen de ameninţări la adresa securităţii naţionale.
În lipsa unei astfel de abordãri, nu ştim dacã SRI a avut sau nu informaţii încadrate în categoria de riscuri majore pentru siguranța națională din azilele groazei şi, dacã a avut, habar nu avem dacã şeful instituţiei şi-a dat sau nu aprobarea pentru ca respectivele informaţii sã fie comunicate şi, eventual, cui au fost comunicate.
Aceastã evitare a unui exerciţiu democratic normal care ar avea ca principal scop recãpãtarea încrederii în instituţia ce are ca principalã misiune asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale românilor şi apărarea statului de drept nu va face decât sã întãreascã ipoteza cã scoaterea activitãţii SRI de sub controlul civil nu a fost decât o manevrã de a transforma aceastã instituţie esenţialã pentru siguranţa naţionalã într-o castã menitã a controla societatea şi nu a o apãra.
Ştiu cã politicienii şi bãieţii inteligenţi cu ochii de culoarea prunei se vor supãra citind aceste rânduri. Dar toţi trebuie sã fie conştienţi cã atunci când şi-au preluat funcţiile au fãcut un legãmânt sacru. Acela de a acţiona cu orice preţ pentru ca viaţa, drepturile şi libertãţile fundamentale ale fiecãrui român sã fie preţuite şi apãrate.
Cei care vor continua sã ezite în a cere rãspicat SRI sã spunã cine sunt adevãraţii responsabili, cel puţin din punct de vedere moral, de perpetuarea ororilor îndurate de nişte bunici aflaţi în suferinţã, sã se gândeascã mãcar o clipã cã tãcerea şi lipsa lor de acţiune i-ar putea aduce cândva în poziţia de victime ale unor torţionari de suflete. Şi s-ar putea ca atunci, la fel ca acum, nimeni sã nu vadã şi sã nu audã …