Casa Albă: războiul se apropie periculos de mult de teritoriul României
Rusia plănuieşte atacuri asupra navelor comerciale care transportă cereale din Ucraina pe Marea Neagră pentru a da apoi vina pe Kiev, a afirmat miercuri un responsabil al Casei Albe, notează AFP, informează Agerpres.
„Armata rusă ar putea să-şi extindă vizarea” instalaţiilor şi mijloacelor de transport ale cerealelor Ucrainei „pentru a include atacuri asupra vaselor civile”, a declarat pentru AFP Adam Hodge, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA.
Conform informațiilor din Ucraina, autoritățile de la Kiev au elaborat o rută maritimă temporară care va putea fi urmată de navele care încarcă produse agricole din porturi ale Ucrainei în vederea exportării lor.
Această rută va trece prin apele teritoriale ale României și Bulgariei, de aceea războiul se apropie periculos de mult de țara noastră.
Între Portul Constanța și Portul Odesa sunt 233 de mile marine.
Aceste acuzaţii se bazează pe elemente ale serviciilor de informaţiilor care tocmai au fost desecretizate, a precizat purtătorul de cuvânt.
Rusia a minat Marea Neagră
Afirmaţiile Washingtonului intervin după ce Moscova a refuzat luni să prelungească acordul vizând să permită exporturile de cereale ucrainene şi după lovituri ruseşti, marţi şi miercuri, asupra unor terminale cerealiere din portul Odesa.
„Informaţiile noastre indică faptul că Rusia a amplasat noi mine în apropierea porturilor ucrainene”, a mai declarat Hodge. „Credem că acest lucru face parte dintr-un efort bine coordonat vizând să justifice orice atac asupra navelor civile în Marea Neagră şi de a arunca responsabilitatea acestor atacuri asupra Ucrainei”, a precizat el.
Rusia anunţase mai devreme miercuri că va considera drept ţintă militară orice navă care se îndreaptă spre porturile ucrainene de cereale de la Marea Neagră.
La rândul sau, Kievul solicită escortă internaţională pentru aceste cargouri după expirarea acordului în cauză, care este crucial pentru alimentaţie în întreaga lume.