Marian Vanghelie a câștigat procesul cu ANI, care îl acuză că nu poate justifica o sumă uriașă
Judecătorii Curții de Apel București au respins cererea Agenției Naționale de Integritate de confiscare a sumei de 787.246,45 lei pe care consideră că Marian Vanghelie nu o poate justifica. Decizia magistraților nu este definitivă.
„Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către pârâtul Vanghelie Marian Daniel, în cuantum de 787.246,45 lei şi respinge acest capăt de cerere, ca inadmisibil. Respinge cererea, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.07.2020”, se arată în decizia instanței.
Pe 24 aprilie 2013, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe uriașe în cuantul de 787.246, 55 Lei (aproximativ 180.300,59 de euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către Marian Daniel Vanghelie.
„Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, Marian Daniel Vanghelie fiind informat la 25 martie 2011, 16 noiembrie 2012 și 14 ianuarie 2013 despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Marian Daniel Vanghelie nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existența unei diferențe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 787.246, 55 de lei (aprox. 180.300,59 de euro), între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia în perioada evaluată, respectiv 2008 – 2011, de către Marian Daniel Vanghelie, Primar al Sectorului 5, București,” explica ANI.
În momentul sesizării instanței, Marian Vanghelie exercita cel de-al patrulea mandat succesiv de primar al Sectorului 5, București.
Potrivit ANI, în perioada evaluată, respectiv 2008 – 2011, Vanghelie ar fi realizat venituri salariale în cuantum de 253.199 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioada au fost în cuantum de 1.040.445,45 de lei, rezultând o diferență nejustificata de 787.246, 45 de lei (aprox. 180.300,59 Euro).
„Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Marian Daniel Vanghelie în perioada exercitării funcției de Primar al Sectorului 5, București,” explica ANI, pe 24 aprilie 2013.