Locuitorii acestui oraș își vor petrece sărbătorile în carantină! Măsura a fost prelungită
În municipiul Constanța carantina a fost prelungită cu încă 14 zile. Măsura intră în vigoare în această seară, la ora 20:00, anunță Prefectura.
Potrivit sursei citate, prelungirea carantinei zonale pentru municipiul Constanţa cu alte 14 zile a fost adoptată de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), ordinul fiind semnat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat. Rata de infectare cu noul coronavirus era, joi, de 8,67 la mia de locuitori în municipiul Constanţa.
Prefectura Constanţa a anunţat adoptarea de noi măsuri pentru prevenirea şi limitarea infectării cu SARS-CoV-2 pe raza municipiului şi înăsprirea controalelor în oraşul care se află în carantină din data de 20 noiembrie.
Astfel, s-a decis ca, începând de vineri, forţele de ordine şi celelalte instituţii de control să intensifice controalele pentru verificarea motivului deplasării în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, cât şi verificarea operatorilor economici referitor la îndeplinirea interdicţiilor impuse
În judeţul Constanţa sunt în carantină zonală 12 localităţi – Ovidiu, Constanţa, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, Valu lui Traian, Năvodari, Eforie, Cernavodă, Cumpăna, Târguşor şi Grădina, iar incidenţa cazurilor de infectare, pe judeţ, era, joi, de 5,95 la mia de locuitori.