Grecia: Un pod s-a prăbușit în Patras. Mai multe persoane sunt prinse sub dărâmături
Un pod din localitatea Patras, Grecia, s-a prăbușit în timpul unor lucrări de construcție, conform informațiilor furnizate de serviciile de pompieri și poliție. În urma prăbușirii, mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături, relatează AFP.
„Există persoane prinse sub dărâmături, dar nu cunoaştem numărul lor”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor din Grecia. Poliția a precizat, câteva minute mai târziu, că există persoane rănite.
Conform agenției elene ANA, la locul accidentului, o amplă operațiune de salvare este în desfășurare, cu ambulanțe, mașini de pompieri și poliție intervenind în forță. Spitalul universitar din Patras și spitalul Sfântul Andrei din același oraș sunt pregătite să primească răniții.
Deși televiziunea publică ERT a relatat că cinci persoane au suferit răni grave, această informație nu a fost încă confirmată de autorități.
Cauzele prăbușirii nu sunt cunoscute în acest moment. Podul afectat se află pe autostrada care leagă portul Patras din peninsula Peloponez de capitala Atena.