Ce poți păți dacă ai silicoane și exagerezi cu plaja
Silicoanele pot fi un atu pe plajă, femeile cu un bust mai mare atrag atenția, iar fotografiile în costum de baie primesc multe aprecieri pe rețelele de socializare. Însă, vara nu-i ca iarna pentru femeile cu implanturi mamare și cele care exagerează cu bronzarea se supun unor riscuri, avertizează medicii.
Expunerea la temperaturi extreme poate ridica anumite probleme pentru sănătatea și aspectul implanturilor mamare.
„Canicula poate duce la o creștere a temperaturii corpului și a țesuturilor mamare, ceea ce poate provoca o distensie temporară a implanturilor. Deși aceasta este o reacție temporară, expunerea prelungită și repetată la temperaturi ridicate poate afecta durabilitatea implanturilor.
În plus, în zilele caniculare, pielea devine mai predispusă la transpirație și umezeală, ceea ce poate duce la iritații și potențială infecție în jurul implanturilor mamare, mai ales dacă intervenția a fost făcută recent. Totodată, femeile cu implanturi mamare pot resimți disconfort crescut sau inflamație în timpul caniculei, în special dacă nu au grijă să se mențină hidratate și să evite suprasolicitarea activităților fizice„, explică Dr. Cristian Nițescu citat de avantaje.ro.
Pentru ca intervențiile să nu fie supuse unui stres termic suplimentar, medicul recomandă ca pacientele să își mențină corpul bine hidratat pentru a evita deshidratarea și fluctuațiile bruște de temperatură.
Recomandarea generală pentru populație de a sta la umbră sau de a purta un costum de baie cu protecție solară se aplică în mod deosebit femeilor care au avut recent o intervenție chirurgicală pentru a-și proteja sânii de expunerea directă la soare.
„Le recomand pacientelor ca în aceste zile caniculare să aleagă haine din materiale naturale, care permit pielii să respire și să evite acumularea de căldură și umiditate. În plus, în timpul caniculei, ar trebui evitate exercițiile fizice solicitante, care pot provoca transpirație excesivă și disconfort. Iar dacă se întâmplă să simțiți că pielea sânilor este prea călduroasă sau iritată, aplicați un prosop rece și umed pentru a vă răcori”, recomandă dr. Nițescu.