S-a realizat poarta autostrăzii Comarnic-Brașov
Autostrada Comarnic-Brașov este departe de ajunge la final pentru că oficialii Ministerului Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere abia au licitat Studiulul de Fezabilitate și elaborarea proiectului tehnic pentru Autostrada București – Brașov, tronsonul Ploiești – Brașov.
Autostrada Comarnic-Brașov ar fi trebuit finalizată încă din anul 2006, după ce în 2004 fost semnat primul contract de concesiune pentru cei aproximativ 58 km de șosea la patru benzi,. După 16 ani, nu avem decât 6,3 km de autostradă, în apropiere de Brașov.
În prezent, Autostrada Comarnic-Brașov este la stadiul de studiu de fezabilitate, proiect ce durează peste 2 ani. Odiseea autostrăzii Comarnic-Brașov a început în perioada 2004, când fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, anunța că, la sfârșitul anului 2006, românii vor circula pe autostradă de la ComarnicBrașov.
Până acum, contractul a fost reziliat de trei ori. Primul contract de construcție a celor 58 km de autostradă a fost reziliat în 2005, după care, în 2010 și 2015, alte două contracte pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov au fost reziliate din diverse motive.
Anul trecut, fostul guvern condus de Viorica Dăncilă anunța că această autostradă ar putea fi construită de un consorțiu de firme din China. Guvernul condus de Ludovic-Orban a decis anularea procedurilor.