Neputință în fața naturii. Mănăstirea Rătești a ajuns o ruină

Mănăstirea cu hramul Sfintei Treimi și Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, se găsește în județul Buzău, la aproximativ 30 de kilometri nord-vest de orașul Buzău.

În jurul sfârșitului secolului al XVI-lea, așezarea monahală de la Rătești, fondată de boierul Dragomir și soția sa, era doar un modest schit al călugărilor, cu o mică biserică de lemn dedicată Sfintei Treimi. Până în anul 1868, aceasta era menționată doar ca „schit” în documente.

În 1752, se pare că locașul de la Rătești a fost abandonat, fie din cauza problemelor vremii, fie din lipsa călugărilor. În 1760, schitul a fost reînființat datorită donației făcute de boierii Scarlat și Alexandru Hrisoscobu, de această dată primind o comunitate de maici.

Biserica mare a mănăstirii îmbina armonios arhitectura bisericească autohtonă cu elemente neoclasice, având o lungime de 30 de metri, o lățime de 15 metri și o înălțime de zece metri. Planul bisericii era triconic, cu un pronaos mare în partea vestică. Boltile bisericii erau înălțate de trei turle construite din scândură. Între anii 1843-1844, interiorul a fost frumos împodobit cu fresce de către renumitul pictor Nicolae Teodorescu, dar mai târziu, din cauza cutremurului din 1977, pictura a fost refăcută din cauza crăpăturilor.

În incinta mănăstirii se găsea și clădirea muzeului, care adăpostea colecția de artă veche bisericească a mănăstirii. Colecția a luat ființă în anul 1975, fiind expusă într-o sală spațioasă, cândva trapeză a mănăstirii, pictată în anul 1859 de către monahul Elisei de la Mănăstirea Ciolanu. Sala însăși reprezenta o veritabilă expoziție de artă.

Cu toate acestea, din păcate, mănăstirea nu mai există astăzi în forma sa strălucitoare de altădată. Monumentul istoric a devenit o ruină, iar în urmă cu câțiva ani, furia naturii a reușit să o distrugă complet. Turla bisericii a căzut la pământ, chiliile au fost abandonate și grav deteriorate, iar totul este acum acoperit de buruieni.

O alunecare de teren a transformat mânăstirea în ruină

Totul a început în noaptea de 14 spre 15 mai 2014, când o puternică alunecare de teren a transformat mănăstirea într-o ruină.

După impactul devastator al alunecării de teren, mănăstirea a fost nevoită să își închidă porțile. Atât clădirea muzeului, cât și mai multe chilii și biserica veche au fost grav afectate de ploile abundente care au provocat alunecările de teren. În fața acestei situații, autoritățile bisericești au luat hotărârea de a muta călugărițele în centrul social filantropic aflat în apropiere, sub coordonarea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Au fost inițiate eforturi de stabilizare a solului și s-a implementat un proiect european în încercarea de a repara daunele. Lucrările au fost efectuate, însă, în ciuda acestor eforturi, clădirile continuau să se scufunde în pământ. Costurile necesare pentru reabilitarea mănăstirii ar fi imense și, chiar dacă s-ar aloca fonduri, puține lucruri ar mai putea fi salvate.

O localnică în vârstă, care se ocupa de păscutul vacilor, a relatat: „Pe vremuri, mănăstirea era frecventată de mulți credincioși. Aici trăiau aproximativ 120 de măicuțe, dar majoritatea au părăsit locul. Acum au mai rămas doar 20-30 de măicuțe, care locuiesc în centrul social de peste drum. Este o adevărată părere că starea în care se află acum mănăstirea este rezultatul unui fel de mânie divină, iar pământul s-a cutremurat până când a rămas doar o ruină. În câțiva ani, temoarea mea este că totul va dispărea complet și nu cred că cineva va mai reconstrui vreodată acest loc.”

Cu o puternică senzație de neputință sau poate din indiferență, este posibil ca orice martor al trecutului nostru să poată fi privit doar în fotografii. Puține vor rămâne dovezi fizice ale acelei vremuri, iar amintirea a tot ce a fost va fi transmisă doar prin povești, dar, din păcate, multe dintre ele se vor pierde odată cu trecerea timpului.

Foto: Roberto George Popescu/EXPLORĂM BUZĂUL