Ce a discutat ministrul Finanțelor Marcel Boloş cu ambasadorul SUA în România

Publicat: 26 iul. 2023, 21:54, de Viorela Pitulice, în Ultimă oră , ? cititori
Ce a discutat ministrul Finanțelor Marcel Boloş cu ambasadorul SUA în România

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec. Agenda discuțiilor a vizat aspecte economice, cooperarea bilaterală, investiţii şi probleme regionale.

”Ministrul Marcel Boloş a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, doamna Kathleen Kavalec. Discuţiile s-au concentrat pe o gamă largă de teme, inclusiv aspecte economice, cooperare bilaterală, investiţii şi probleme regionale. Ambele părţi au evidenţiat importanţa consolidării relaţiilor economice dintre cele două ţări şi necesitatea intensificării dialogului pentru a găsi soluţii comune la provocările economice actuale”, a anunțat, miercuri seară, Ministerul Finanţelor.

Unul dintre punctele-cheie abordate în cadrul întâlnirii a fost atragerea de investiţii străine în România.

”Ministrul Marcel Boloş a subliniat angajamentul ferm de a crea un climat prielnic pentru investitori şi de a asigura transparenţă şi stabilitate în mediul de afaceri. Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, a apreciat eforturile făcute de România pentru a atrage investiţii şi a exprimat încrederea că există potenţial neexploatat pentru consolidarea parteneriatului economic dintre cele două ţări”, a mai precizat ministerul, potrivit News.ro.

Ministrul Marcel Boloş a mulţumit oficialului american pentru oportunitatea de a discuta despre consolidarea parteneriatului economic dintre România şi Statele Unite.

”Am vorbit şi despre modernizarea şi utilizarea tehnologiei avansate în cadrul vămilor, pentru a contribui la simplificarea procedurilor şi la creşterea eficienţei, fapt ce va facilita comerţul internaţional şi va spori competitivitatea economiei româneşti”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Ambasadoarea SUA şi-a prezentat deschiderea spre a sprijini România în ceea ce priveşte eforturile de a moderniza şi digitaliza serviciile vamale.

”Un alt aspect abordat a fost cooperarea în domeniul fiscal şi combaterea evaziunii fiscale. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a reiterat angajamentul României de a combate practicile fiscale ilegale şi de a îmbunătăţi transparenţa în acest domeniu”, a mai transmis Ministerul Finanţelor.

viewscnt