Viața la Jilava e la fel după gratii ca și afară

Mass-media au forțat puțin mâna autorităților să se deschidă către public și presă, iar Penitenciarul Jilava și-a deschis porțile spre a arăta lumii  ”partea sa frumoasă”. Comandantul este o femeie, comisar șef dr. Cristina Teoroc, ea și echipa sa supraveghează peste o mie de persoane certate cu legea. Chiar dacă astfel de acțiuni de transparentizare a activității lor au mai fost realizate, astăzi presa și societatea civilă au fost invitate să vadă că nu există vile, aer condiționat și alte facilități preferențiale.

Am văzut pe viu cele două sisteme de detenție existente în penitenciar: regimul semi-deschis și cel deschis, în care sunt încadrați deținuții în funcție de gravitatea faptei și condamnarea primită. Am putut vizita, pe rând, camerele deținuților din cele două corpuri de clădire vechi din anii ’60 respectiv ’90, dar renovate.

Am văzut cum arată viața în camere de 2 dar și de 14 sau mai multe paturi și, mai ales, ce înseamnă realmente să fii zi de zi, acolo în penitenciar. La ora actuală, fiecărui rezident de la Jilava îi revin circa 3 mp, în timp ce regulamentele UE cer 4 mp pentru fiecare deținut. Conducerea Jilava spune că nu poate oferi mai mult de 3 mp, dar la toamnă va fi deschis un nou corp de clădire cu peste 300 de locuri, ceea ce presupune o lărgire a spațiului pentru  fiecare deținut. Mai mult, vor fi finalizate și noi terenuri pentru plimbările exterioare. 

La întrebarea noastră, de ce multe persoane publice posibil a fi condamnate preferă să fugă din țară de frica condițiilor din penitenciarele românești, răspunsul a venit prompt: nu fug atât din cauza condițiilor din penitenciare, cât de frica detenției în sine. În prezent la Jilava sunt peste 40 de oameni deținuți repatriați, care își execută pedepsele aici la cererea lor. De ce? Fiindcă preferă să fie aproape de familie și nici condițiile, cel puțin de la Jilava, nu sunt atât de apăsătoare.

În plus, comandantul Cristina Teoroc spune că: „Totul depinde și de cum a fost obișnuit fiecare acasă, înainte de a intra în detenție. Sunt mulți care spun că aici e extraordinar și că nu au avut niciodată o asigurare de sănătate, sau un televizor la care să se uite. Și sunt unii obișnuiți cu standarde de viață ridicate, iar atunci când vin aici li se pare nedrept, poate chiar ilegal să aibă voie doar cu câteva schimburi (5 tricouri), fără parfumuri, jocuri, telefoane mobile, acces internet. DA, există frustrări în rândul unor astfel de deținuți”.

Comunitatea Terapeutică, o mână întinsă consumatorilor și traficanților de droguri

Pentru că în penitenciarul Jilava sunt condiții de detenție în regim deschis și semi deschis, aici se încearcă metode de reeducare și reabilitare a rezidenților. În ciuda eforturilor, 70% dintre deținuți recidivează și revin în penitenciar. Un program special și care are și rezultate este cel destinat consumatorilor și dealerilor de droguri. Programul este finanțat de Norvegia și a permis crearea Comunității Terapeutice, ce are un întreg sector dedicat. În comunitate există o ierarhie care se stabilește în funcție de comportamentul membrilor, sunt circa 30 de tineri cu media de vârstă între 25 și 30 de ani, ei s-au desprins sau încearcă să se desprindă de obsesia drogurilor și se susțin unii pe alții. Toți cei din comunitate își țin mintea ocupată cu diverse activități creative, de la crearea de mandale, la pictură, rezolvarea de puzzle-uri și lectură la bibliotecă.

Și în penitenciar ca și în societate poți să urci sau să cobori pe scara ierarhică. La Jilava am aflat că deținuții pot să învețe școală dacă vor. Și merg la cursuri în funcție de pregătirea lor școlară anterioară. Unii au făcut aici de la clasa 1 la clasa a XII-a sau a XIII-a (la fără frecvență). Nu întotdeauna trec bacalaureatul! Așa s-a întâmplat anul acesta, dar fac o școală, iar asta este important. Au fost și două cazuri de deținuți care au terminat câte o facultate. Inițial, am crezut că sunt tineri cu condamnări ușoare, spre surprinderea noastră, am aflat că deținuții  aveau condamnări pentru omor deosebit de grav, dar aveau determinare. Ei au urmat liceul în detenție, apoi cursurile universitare. Practic, cei doi au parcurs toate etapele de școlarizare și detenție în penitenciar.

Home Sweet Home de penitenciar

Vizita pe care autoritățile penitenciarului ne-au pregătit-o a inclus și accesul în zona de camere aflate într-un sector separat de corpurile clădirii principale ale instituției. Aici nu am văzut vile, aparate de aer condiționat sau cine știe ce dotări luxoase, totuși nu am putut să nu remarcăm o oarecare atmosferă mai de ”home sweet home” prin comparație cu ceea ce am văzut în restul vizitei. Deținuții au aici propria lor grădiniță de legume, foișorul lor unde pot socializa și juca diverse jocuri de societate sau, pur și simplu, au băncuța unde se pot relaxa, departe de ochii numeroșilor deținuți care populează alte corpuri de clădire.

Peste tot a azi la Jilava a domnit o atmosferă de calm, iar dacă nu ar fi fost gardurile și gratiile nici nu am fi zis că ne-am aflat într-un penitenciar. De altfel, despre mulți deținuți ni s-a spus că erau la muncă la momentul vizitei, iar dintre cei prezenți în camere, cei mai mulți nu au dorit să fie priviți și văzuți de public, lucru lesne de înțeles. Încă de la începutul vizitei, conducerea penitenciarului a anunțat că le-a sugerat deținuților  să-și strângă obiectele personale prin sertare, pentru a-și proteja astfel intimitatea și a o feri de privirile indiscrete ale presei. În consecință, cu greu am putut distinge ceva din personalitatea ocupanților fiecărei camere vizitate. Nimeni nu și-a făcut publică ”mica avere” pe care o deține, așa că nu am putut decât să ne lăsăm imaginația să zburde și să încercăm să ghicim cine sunt ocupanții încăperilor vizitate.

Vizita la Jilava a ridicat puțin vălul asupra condițiilor din acest penitenciar și a arătat lumii de afară că lucrurile nu sunt chiar atât de negre, dar nici atât de albe, căci nu-i așa? O închisoare rămâne, la urma urmei, o închisoare. Un lucru însă nu putem să-l trecem cu vederea. La Jilava, prin comparație cu situația din azilele de bătrâni chinuiți și înfometați, viața pare mult mai bună. Cel puțin așa reiese din ceea ce ni s-a prezentat.