Șeful Arestului din Argeș reținut, după o mită de 500 euro și țigări

Publicat: 29 iul. 2023, 20:00, de Madalina Toma, în ACTUALITATE , ? cititori
Șeful Arestului din Argeș reținut, după o mită de 500 euro și țigări

Comisarul Ciprian Marangoci, șeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Argeş, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant luând mită de la rudele deținuților.

Vineri, procurorii DIICOT au efectuat o serie de percheziții în spații în incinta unei instituții publice, într-un dosar în care șeful Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Argeș a fost suspectat de favoritism printre deținuți și luare de mită, potrivit Gândul.

Acesta a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 500 de euro și un cartuș de țigări, iar acum se află în arest preventiv la DIICOT.

Șeful arestului IPJ Argeș a cerut și primit bani, dar și bunuri materiale de la persoanele aflate în arest preventiv pentru a beneficia de favoruri, precum vizite fără acordul prealabil al procurorilor, susține DIICOT, conform digi24.ro.

Ciprian Marangoci este cercetat pentru luare de mită și favorizarea deținutului și riscă să ajungă la închisoare.