Specialiștii explică de ce este apa Mării Negre atât de rece
Zilele acestea, apa Mării Negre este extrem de rece, iar specialiștii susțin că este vorba despre un fenomen care se cheamă „upwelling”.
Apa mării a ajuns să aibă o temperatură 13-15 grade la mal, valori comparabile cu lunile martie, aprilie. Acest lucru are loc din cauza fenomenului de upwelling care duce la scăderea temperaturilor cu circa 10 grade Celsius.
„27-30 Iulie
Ca urmare a fenomenului de „upwelling”, curenții marini aduc apă extrem de rece din adâncime spre țărm.
Astfel, în această perioadă temperatura apei mării nu va avea mai mult de 13…15 grade la mal, valori comparabile cu lunile martie, aprilie.
Avem o scădere accentuată comparativ cu zilele trecute când am avut temperaturi de 24…25 grade în apa mării”, este mesajul postat de Meteoplus, pe pagina de Facebook.
Specialiștii mai spun că senzația de apă rece poate fi amplificată și de vânt, despre care știm că la malul mării este mai puternic decât în alte zone. „Upwelling” se traduce ca un fenomen prin care apa rece din adâncuri se ridică la suprafață, luând locul acesteia. Apa din adâncuri este mai bogată în nutrienți, iar condițiile optime în care are loc acest fenomen sunt favorizate de apariția vântului de-a lungul țărmului.