De ce vrea România să apeleze la piloții pensionari și militari
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, afirmă că România poate să grăbească tranzitul cerealelor pe Dunăre și să dezvolte rapid rute alternative pentru exporturile ucrainene pentru a preveni o criză alimentară mondială. Dacă este nevoie, se va apela chiar și la piloții pensionari și militari.
Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe, în contextul ultimelor atacuri cu drone ale Rusiei asupra portului Reni. Odobescu a precizat pentru Bloomberg că România poate deschide noi puncte de trecere a frontierei dinspre țara vecină, poate crește personalul la trecerile existente și chiar să aducă piloții pensionari și militari pentru a grăbi tranzitul navelor pe Dunăre, potrivit Realitatea.net.
„Țara noastră este gata să dezvolte rapid rute alternative pentru exportul de cereale ucrainene, după ce Rusia s-a retras din acordul pentru transportul în siguranță pe Marea Neagră și amenință să atace navele îndreaptă spre porturile Ucrainei”, potrivit anunțului ministrului de Externe.
Prin România au trecut deja 20 milioane tone de cereale de la declanșarea războiului, a mai precizat Luminiţa Odobescu. Alte 33 de milioane de tone de cereale au fost scoase din Ucraina prin intermediul Acordului din Marea Neagră, facilitat de ONU şi Turcia.
La acest moment, portul Constanța este foarte aglomerat, în condițiile în care atât recolta românească, cât și o mare parte din cea ucraineană este direcționată către acesta.