Investițiile în digitalizare vor aduce României 50 miliarde euro până în 2030
Investiţiile în digitalizare şi într-o economie digitală ar putea aduce României, până în anul 2030, suma de 50 de miliarde de euro, echivalentul a cel puţin 20% din Produsul Intern Brut, a declarat, duminică, în debutul celei de-a V-a ediţii a Galei Smart City Industry Awards, Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City (ARSC).
„Consider că pandemia de COVID-19 a generat patru priorităţi majore de dezvoltare în România, în anul 2020, care vor continua să se dezvolte în contextul exerciţiului financiar 2021 – 2027. Acestea sunt: digitalizarea instituţiilor publice, dezvoltarea sistemului de sănătate, consolidarea securităţii în spaţii publice prin soluţii de monitorizare şi asigurării păstrării distanţei sociale şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea sistemului de învăţământ prin tranziţia spre educaţia digitală. Pentru România, transformarea digitală şi investiţiile în digitalizare trebuie să fie o prioritate în următorul exerciţiu financiar 2021 – 2027. Până în 2030, investiţiile în digitalizare şi într-o economie digitală ar putea aduce României 50 de miliarde de euro, reprezentând cel puţin 20% din Produsul Intern Brut. România are şansa de a-şi creşte competitivitatea economică într-un termen relativ scurt dacă se va focusa pe accelerarea digitalizării şi pe convergenţa spre o economie bazată pe tehnologie. Piaţa de smart city, la nivel mondial, se menţine într-o evoluţie accelerată, cu o creştere medie anuală estimată la 20% până în 2025, când se preconizează că industria smart city va ajunge la două trilioane de dolari”, a spus Dumitraşcu.
Reprezentantul ARSC a susţinut că, în primăvara acestui an, în România, existau aproape 600 de proiecte şi iniţiative de smart city, derulate în 87 de oraşe.
„Privind imaginea de ansamblu, comunităţile din România şi-au dovedit potenţialul de dezvoltare în direcţia smart city. Nucleul în jurul căreia s-au coagulat toate iniţiativele smart city ale anului 2020 este simplu de identificat: nevoia de digitalizare şi transformare digitală. În martie 2020, la nivel naţional, existau aproape 600 de proiecte şi iniţiative smart city în 87 de oraşe, dublu aproape faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Tot în aceaşi perioadă, industria smart city, la nivel naţional, înregistra aproximativ 120 de milioane de euro, de patru ori mai mult faţă 2018. De-a lungul anului 2020, Asociaţia Română pentru Smart City a fost, în continuare, dedicată comunităţilor creativ-inteligente din România. Digitalizarea s-a transformat dintr-o opţiune într-o necesitate absolută a anului 2020, iar comunităţile creativ-inteligente au înţeles aceste nevoi şi nu au întârziat să implementeze soluţii optime de digitalizare”, a menţionat Eduard Dumitraşcu.
Asociaţia Română pentru Smart City a organizat, duminică, cea de-a V-a ediţie a Galei Smart City Industry Awards în cadrul căreia sunt premiate proiectele care au schimbat România, în 2020, precum şi liderii care au mobilizat şi au produs schimbări pentru calitatea vieţii.
Categoriile Smart City Industry Awards 2020 pentru care se acordă distincţii sunt: Smart Citizen, Smart Mobility, Smart Economy, Smart Environment şi Smart Living Smart Governance.
De asemenea, organizatorii vor acorda zece premii speciale, în funcţie de activitatea din ultimul an a companiilor, instituţiilor, dar, mai ales, a persoanelor implicate în dezvoltarea industriei Smart City din România: Best Smart City Project, Best Smart Village Project, Mayor of the Year, Best Smart City Company CEO of the Year, Partner of the Year, City Manager of the Year şi Most active member Best Mass Media Supporter.
Juriul a fost format din experţi din industria Smart City, lideri în domeniile lor de specializare: Dragoş Preda – secretar de stat pentru Comunicaţii în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), Florin Nemţanu – prodecan Facultatea de Transporturi, Universitatea Politehnica Bucureşti, Ciprian Alexandru Caragea – prorector Universitatea Ecologică din Bucureşti, Cătălin Vrabie – Facultatea de Administraţie Publică, SNSPA, Alina Bilan – expert achiziţii publice, specialist dezvoltare durabilă, partener coordonator drept administrativ, infrastructură şi servicii de utilitate publică în cadrul ONV Law, preşedinte al Asociaţiei Române de Dezvoltare Locală Durabilă, Cristian Dragu – PMP, MBA Managing Partner Dewatering & Silent Piling, Gabriel Tomescu – CEO BMF Group, respectiv Vlad Stoicescu – expert în Strategie şi Dezvoltare Antreprenorială/Manager Strategie şi Standardizare Europeană CNAB.