08:35 • Dezvăluiri
Cum arăta în tinerețe noul ministru al Familiei – Natalia Intotero
Despre noul ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, nu se știe mare lucru despre ea, dar mai ales din perioada tinereții.
Natalia Intotero este la al treilea mandat de deputat de Hunedoara, după ce și-a făcut ucenicia politică, timp de patru ani, la Consiliul Județean Hunedoara.
După terminarea liceului a fost institutor la o școală din Brad, după ca a ajuns profesor și chiar director de școală și liceu. Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că Natalia Intotero a fost o fire petrecăreață care a știut să se distreze. Și PUTEREA deține mai multe imagini cu aceasta când dansa și petrecea, una fiind alături de o vedetă a muzicii de petrecere, Nicu Paleru (vezi FOTO).
De la petrecerile cu Nicu Paleru au trecut ceva ani până când Natalia Intotero a ajuns în Parlament și, mai nou, la șefia Ministerului Familiei.