„Lista albă” ANAF pentru trimestrul 2 a fost publicată
ANAF a publiat „lista albă” a trimestrului 2 (T2) din 2023. Aceasta conține firmele care au respecat datele scadente ale obligațiunilor fiscale și care nu au obligații restante în prezent.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anunțat publicarea unei liste a contribuabililor, persoane juridice, care au respectat termenele de plată și nu au avut datorii restante în T2 2023, conform legii.
Această obligaţie a fost stabilită în urma publicării, în anul 2022, a Ordinului ANAF 1.923/2022, care stabilește procedura pentru publicarea listei contribuabililor fără datorii restante, perzentă în Monitorul Oficial nr. 1058 din 1 noiembrie 2022.
ANAF-ul se concentrează asupra averilor mari, urmărind în special milionarii în euro. Aceștia vor primi scrisori de la instituție în cadrul LISTEI NEGRE.
Obligaţiile fiscale pentru T2 2022 corespund perioadei aprilie – iunie 2023.
Ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a putea face parte din listă
- Să depună, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale corespunzătoare vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
- Să achite la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege, obligaţiile fiscale principale şi accesorii în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
- Să nu înregistreze datorii bugetare restante la data întocmirii listei.
Printre contribuabilii cuprinși în listă se află și cei care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inclusiv cei care beneficiază de facilități la plată acordate potrivit legii și care sunt în derulare.
Datorită faptului că pentru unele obligații declarative nu există un termen clar de depunere a declarației (de exemplu, declarația de accize se depune la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum, conform art. 346 alin. (3) din Codul fiscal – data cunoscută doar de către contribuabil), condiţia de declarare se verifică la data întocmirii listei, respectiv dacă până la acea dată sunt depuse toate declaraţiile, conform vectorului fiscal, indiferent de termenul legal de declarare.