Noile măsuri fiscale, anunțate oficial: Ciolacu: Sunt peste 50 de măsuri fiscale, mi le asum în totalitate
Premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș,prezintă noile măsuri fiscale, pe care șeful guvernului le-a calificat ca „prima reformă reală în ceea ce privește sistemul bugetar. „E pentru prima oară când un guvern al României își asumă o astfel de abordare. (…) Îmi asum în totalitate aceste reforme chiar dacă ele deranjează anumite persoane”, a spus șeful guvernului.
Marcel Ciolacu:Sunt peste 50 de măsuri. Ele au fost discutate și în cadrul Coaliției. Vorbim de prima reformă reală în ceea ce privește sistemul bugetar. E pentru prima oară când un guvern al României își asumă o astfel de abordare.Nu vorbim de recesiune în România, ci de lucruri asumate în fața Comisiei. E important să continuăm ca să nu se blocheze fondurileMai mult ca sigur vom reuși să evităm acest lucru. Să avem o negociere corectă cu Comisia și să ave un plan foarte corect și asumat.Nu e confortabil nici pentru mine și nici pentru dl ministru.Nu caut vinovați.Cred cu tărie că toate măsurile propuse de dl ministru sunt corecte. E timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare. Cei care merg la serviciu să se joace pe Solitaire să caute în altă parte acest mod de a munci. E incredibil unde a ajuns acest fenomen.Prin tot acest pachet se va crea un echilibru macroeconomic.Sunt măsuri care au efecte imediate, dar și indirecte.Sunt plafoane în ceea ce privește sporurile, nu putem avea sporuri mai mari decât salariul de bază, nu pozți avea pensii speciale mai mari decât veniturile și să te pensionezi la 40 de ani.Îmi asum în totalitate aceste reforme chiar dacă ele deranjează anumite persoane.