Judecătoarea care lua mită de la interlopi a ieșit la pensie. Faptele s-au prescris între timp
Elena Burlan-Puşcaş, judecătoarea care lua mită de la interlopi, a ieșit la pensie, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti fiind semnat, vineri, de către preşedintele Klaus Iohannis.
Acesta este încă un om al legii care se va bucura de pensia specială, după ce faptele pentru care fusese acuzată s-au prescris. Președintele a mai semnat decrete de pensionare și pentru alți trei judecători.
În martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea procesului penal împotriva judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş, care primise în primă instanţă o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru corupţie, pe motiv că faptele s-au prescris.
Judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş, a fost acuzată că a luat mită 63.000 de euro de la două clanuri de interlopi. Curtea de Apel a condamnat-o pe fosta judecătoare în 2020 la 3 ani și 6 luni.
În urma constatării de către Instanța Supremă că faptele săvârșite de Elena Burlan au depășit termenul legal ca să mai poată fi trasă la răspundere penal, faptele de la prima instanță au fost anulate.
Judecătorii au decis, totuși, confiscarea sumei de 10.000 de euro, o parte din banii pe care i-a primit la primul caz.
Deși a fost suspendată din funcție în 2018, după închiderea dosarului, ea a putut să își revendice toate salariile restante. În plus, aceasta are și vechimea necesară pentru a putea ieși la pensie.
Două capete de acuzare pe numele Elenei Burlan
În 2009, judecătoarea a acceptat să primească 40.000 de euro într-un dosar în care erau implicați membrii clanului Vica din Chitila. Aceștia erau acuzați pentru tentativă de omor, șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Banii i-au fost livrați de o ghicitoare cu care se înțelegea bine și care o vizita acasă sau la birou pentru a-și oferi serviciile.
În vara lui 2010, judecătoarea a mai primit mită 23.000 de euro în cazul a cinci interlopi acuzați de omor calificat. Cei cinci bărbați au bătut un membru al unei grupări rivale.
În cele două cazuri, apelurile Parchetului au fost admise de magistrații Curții de Apel București, care au stabilit pedepse cu executare pentru autorii infracțiunilor de tentativă de omor calificat, cu pedepse cuprinse între 5 și 8 ani.