Incredibil cât de mic este salariul într-o localitate din Argeș
Poate să pară de necrezut, dar cele mai mici salarii din România pornesc de la circa 1.500 lei net pe lună, o sumă cu care nu prea poți să faci mare lucru
Acesta este venitul mediu în orașul Costești din Argeș, care ocupă primul loc într-un top realizat de Salario.ro (comparator de salarii realizat de platforma de locuri de muncă eJobs), urmat de orașul Vulcan, din județul Hunedoara, cu 1720 de lei net.
În clasament se mai află Cehu Silvaniei – județul Sălaj, cu 2100 lei net, urmat de municipiul Fetești – Ialomița, cu 2200 de lei net și de municipiul Turnu Măgurele – județul Teleorman cu 2334 de lei net.
La polul opus, în topul celor mai mari salarii medii net din țară se află Bucureștiul – cu 4500 lei net, Timișoara – cu 4.000 de lei net, Cluj Napoca – 4000 de lei net, Sibiu – 4.000 de lei net și Iași – 3500 de lei net, potrivit Fanatik.
În luna mai, câştigul salarial mediu net era de 4.543 lei în luna, cu 21 lei mai puţin (-0,5%) faţă de luna anterioară, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).