Telemedicina și digitalizarea la Spitalul ”MS Curie”, cu dr. Cătălin Cîrstoveanu
La Spitalul ”MS Curie”, telemedicina și digitalizarea nu sunt o noutate. Dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie intensivă nou-născuți, a implementat multe proiecte. Și licitația pentru soluții de telemedicină, precum și strategia de digitalizare, anunțate de Ministerul Sănătății, au găsit Spitalul ”MS Curie” pregătit.
Recent, Ministerul Sănătății a lansat licitația pentru achiziția de soluții complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe/Compartimente Primire Urgențe din spitale județene, municipale și orășenești, precum și dotarea centrelor de telemedicină. De asemenea, a elaborat strategia națională de digitalizare în sănătate.
Potrivit ministrului Sănătății, ”telemedicina în sistemul de urgență va contribui la accesul mai ușor la îngijirea medicală, reducerea barierelor geografice și la oferirea consultațiilor rapide în situații de urgență. Prin intermediul tehnologiei, medicii pot evalua simptomele pacienților, pot oferi sfaturi și instrucțiuni pentru primul ajutor și pot decide imediat conduita medicală pentru pacienți, până la sosirea acestora la spital. Acest tip de telemedicină poate salva timp prețios în situații critice și poate fi deosebit de util în zone geografice în care accesul la asistență medicală este limitat”.
Diagnostic corect, transparență, second opinion
La Spitalul Clinic de urgență pentru ”MS Curie”, dr. Cătălin Cîrstoveanu a demarat proiecte de telemedicină în urmă cu zece ani. Astfel, de aproape patru ani, prin proiectul dr. Cîrstoveanu, s-a reușit conectarea treptată, într-un sistm național de telemedicină a celor 25 de centre de terapie intensivă pentru nou născuți de nivel III din țara noastră.
Dr. Cătălin Cîrstoveanu spune că prin telemedicină, medicii – atât din țară, cât și din străinătate – comunică mai ușor între ei, pot lua decizii în cel mai scurt timp privitoare la tratamente, sunt mai informați, totul în avantajul pacienților.
În prezent, dr. Cîrstoveanu este într-o comunicare intensă mai ales cu colegii săi de la Spitalul San Donato Milanese, unde sunt salvați copii din țara noastră, care au nevoie de intervenții chirurgicale pe cord.
În opinia dr. Cîrstoveanu, telemedicina contribuie la creșterea ratei diagnosticelor corecte, asigură transparența actului medical și, foarte important, oferă ”second opinion”.
Arhivarea electronică a peste 5 milioane de pagini
Ministerul Sănătății a anunțat și elaborarea primei strategii naționale de digitalizare în spitale, cu finanțare europeană disponibilă, până în 2030.
În acest sens, Ministerul Sănătății a lansat apelul de proiecte în valoare de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor.
Dr. Cîrstoveanu spune că acești bani ”nu sunt mulți, nu sunt puțini”. La Spitalul ”MS Curie”, banii vor fi folosiți pentru retrodigitalizarea arhivei unității medicale, sistemul PACS și ”renunțarea la circuitul hârtiilor”
La Spitalul ”MS Curie”, retrodigitalizarea arhivei înseamnă ”arhivarea electronică a peste 5 milioane de pagini”.
Prin sistemul de arhivare imagistică medicală PACS (picture archiving and communication system), se va asigura stocarea, distribuirea, analizarea și prelucrarea digitală a imaginilor medicale (CT, RMN, ecografii etc.).
Dr. Cîrstoveanu speră că prin digitalizare va dispărea ”circuitul hârtiilor administrative” în Spitalul ”MS Curie” și totul se va face automatizat. De exemplu, la secția Terapie intensivă nou-născuți, deja 500 de medicamente cu dozaje și diluții diferite sunt eliberate informatic. Și programul de nutriție parentală este complet informatizat. De asemenea, medicul poate seta un ”tigger”, o alarmă declanșată în anumite situații, ca de exemplu modificarea unor parametri, în urma căreia medicul intervine prompt.
Dr. Cîrstoveanu precizează că, prin această strategie vor fi digitalizate secțiile de terapie-intensivă și blocurile operatorii. Totodată, se vor realiza interconectarea echipamentelor cu fișa medicală și prescrierea farmaciilor în sistem informatic.