DNA atacă decizia prin care Elena Udrea şi Ioana Băsescu scapă de pedeapsă, după prescrierea faptelor
Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnările în procesul legat de finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, însă, DNA merge mai departe și introduce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o cale extraordinară, recursul în casaţie.
Acţiunea a fost depusă la instanţă pe data de 8 august, dosarul nefiind încă înregistrat, deocamdată, potrivit portalului Instanţei supreme.
DNA încearcă să obţină astfel anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, care a dispus încetarea procesului împotriva celor două, motivul fiind prescrierea faptelor. Aceasta deși magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia celor două.
Acţiunea procurorilor are la bază decizia Curţii de Justiţie a UE care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă se încalcă dreptul UE.
Instanţele din România aşteaptă ca ICCJ să dea, la solicitarea Parchetului General, o dezlegare privind aplicarea deciziei CJUE, potrivit Agerpres.
Instanţa supremă a dispus pe 11 iulie încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea, deoarece s-au prescris faptele, fiindu-i anulată condamnarea de 8 ani primită la instanţa de fond.
Încetarea procesului penal s-a dispus şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.
În același timp, au mai fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) – pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, pe fond; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.