Cine este Sorin Cîmpeanu, viitorul ministru al Educaţiei, cel care l-a ajutat pe Ponta să scape de problema plagiatului
Sorin Mihai Cîmpeanu este propunerea lui Florin Cîțu și a PNL pentru postul de ministru al Educației. Cîmpeanu este unul dintre politicienii cu experiență în guvern, el ocupând și înainte aceeași funcție, în timpul în care Victor Ponta a fost premier.
Sorin Cîmpeanu, cu o lungă carieră politică, nu este lipsit de controverse. El este amintit ca fiind ministrul care l-a ajutat pe fostul premier Victor Ponta să scape de problema plagiatului tezei de doctorat. Atunci când era ministru, Cîmpeanu a dat un OUG prin care orice deţinător al titlului de doctor poate renunţa la el. OUG-ul respectiv a fost extrem de contestat de mediul academic.
Ce studii are ministrul Educației
Sorin Mihai Cîmpeanu s-a născut la 18 aprilie 1968, a absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, în 1986, apoi Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) (1991). În anul 2000, şi-a susţinut doctoratul în cadrul aceleiași facultăţi.
Imediat după ce și-a luat licența în 1991, Sorin Cîmpeanu a început să lucreze ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare (ISPIF), iar după un an a devenit coordonator al Centrului Experimental Periş-Ilfov, din cadrul USAMV Bucureşti (1992-1999).
În 1992 și-a început cariera universitară în 1992, parcurgând toate treptele: preparator universitar (1992-1995); asistent universitar (1995-1997); şef de lucrări (1997-2001); conferenţiar (2001-2006); profesor (din 2006), în cadrul Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, USAMV Bucureşti. Este conducător de doctorat din 2006.
În perioada 2004-2008 a fost prodecan și apoi în 2009-2012 a fost decan al Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, USAMV Bucureşti şi rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (mart. 2012-dec. 2014; din nov. 2015).
Este autor/coautor a 108 articole ştiinţifice, din care 26 indexate ISI şi 50 indexate în baze de date internaţionale (BDI), şi a 16 cărţi/capitole în cărţi/manuale, se arată în CV-ul său.
În ceea ce privește cariera politică, Sorin Cîmpeanu a fost propus pe 14 decembrie 2014, ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. A depus jurământul de învestitură la 17 decembrie 2014, la Palatul Cotroceni, deţinând această funcţie până la 17 noiembrie 2015. A fost viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne, interimar (9-17 nov. 2015) şi prim-ministru interimar al Guvernului României (5-17 nov. 2015).
În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a obţinut un mandat de deputat în Bucureşti, pe listele ALDE.
După o jumătate de an, Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din partid și s-a alăturat Partidului PRO România. În perioada iunie 2017-mai 2019, a fost deputat neafiliat, potrivit site-ului www.cdep.ro, apoi membru al Grupului parlamentar PRO România (mai 2019 – ian. 2020). De asemenea, a fost prim-vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice. A demisionat din PRO România în decembrie 2019, iar în ianuarie 2020 s-a alăturat Partidului Naţional Liberal, de la aceeaşi dată devenind membru al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor.
În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un mandat de senator
Ce avere are ministrul Educației
Potrivit declarației de avere, Sorin Cîmpeanu deține un teren de 1479 metri pătrați în orașul Otopeni. De asemenea are un apartament achiziționat în 2008 și o casă cu o suprafață utilă de 486 mp, în Otopeni.
Mai deține trei mașini, o Dacia din 1980, un Fiat din 1973 și un BMW din 2013.
Din declarația de avere rezultă că a primit anul trecut 421.000 de lei salariu de la USAMV și încă 134.739 lei salariu de parlamentar. Pe lângă acești bani a mai primit indemnizații pentru prezența în unele comisii universitare.