Tanczos Barna: Calitatea aerului nu poate fi îmbunătățită de Ministerul Mediului
Calitatea aerului nu poate fi îmbunătăţită de Ministerul Mediului ci de atitudinea noastră, de comportamentul nostru şi de modul în care trăim, a declarat miercuri, la finalul audierilor în comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului, Tanczos Barna, ministrul propus la Mediu.
„Administrativ vorbind, avem obligaţia de a creşte numărul staţiilor de măsurare şi monitorizare (a calităţii aerului n.r) şi aici agenţiile din subordinea ministerului trebuie să fie mult mai eficiente, să realizăm acel obiectiv şi nu mai avem puneri în întârziere şi să nu avem riscuri de infringement. Calitatea aerului nu poate fi însă îmbunătăţită de Ministerul Mediului, ci de viaţa noastră, care trebuie să se schimbe, de atitudinea noastră, de comportamentul nostru, de modul în care trăim. Trebuie să construim piste de biciclete, să folosim mai mult mijloace alternative prin care ajungem din punctul A în punctul B şi să reducem această presiune pe care o generăm tot noi asupra aerului, asupra mediului înconjurător”, a explicat Barna.
În ceea ce priveşte depozitele de deşeuri, el a subliniat că singura soluţie pentru a depăşi această criză este susţinerea economiei circulare, să se facă reciclare astfel încât să nu se mai pună presiune pe depozitele de deşeuri.
Legat de procedurile de infringement declanşate pe partea de mediu, ministrul propus a afirmat că există mai multe metode de rezolvare, precum o comunicare mai bună cu Comisia Europeană, prin măsuri administrative sau prin schimbarea mentalităţii.
„Nu există domeniu unde astăzi România să nu se confrunte cu acest pericol de infringement. Unele pot fi rezolvate printr-o comunicare mai bună cu Comisia Europeană, pentru că sunt chiar pe chestiuni simple relativ, de comunicare. Altele sunt chestiuni administrative, cum este de exemplu creşterea numărului de staţii de măsurare şi de monitorizare. Celelalte pot fi rezolvate doar prin intervenţia promptă a statului. Unde depozitele nu sunt închise şi nu găsim soluţii la nivel local, la nivelul societăţilor care sunt proprietare pe aceste depozite, trebuie să intervină statul. Iar unele infringementuri doar prin schimbarea atitudinii şi mentalităţii şi prin reducerea cantităţii de deşeuri ce sunt generate de viaţa noastră de zi cu zi”, a punctat Tanczos Barna.
Ministrul propus pentru Mediu, Ape şi Păduri, Tanczos Barna, a primit avizul comisiilor reunite de mediu din Parlament, cu 22 de voturi pentru.