Incendiile devastatoare din Hawaii. Bilanțul deceselor a ajuns la 89 de oameni VIDEO
Incendiile devastatoare de vegetație cu care se confruntă insula Maui din Hawaii au făcut deja 89 de victime.
Amploarea pagubelor a devenit tot mai evidentă sâmbătă, în timp ce echipe de căutare cu câini pentru cadavre scotoceau printre ruinele din Lahaina, la patru zile după ce un incendiu rapid a distrus oraşul staţiune istoric.
Costul reconstrucţiei Lahaina a fost estimat la 5,5 miliarde de dolari, potrivit Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA), cu peste 2.200 de structuri avariate sau distruse şi peste 2.100 de acri (850 de hectare) arşi.
Sâmbătă după-amiază, guvernatorul Josh Green a avertizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că bilanţul victimelor va continua să crească pe măsură ce vor fi descoperite mai multe cadavre.
Oficialii au promis să examineze sistemele de notificare de urgenţă ale statului, după ce unii locuitori s-au întrebat dacă nu s-ar fi putut face mai mult pentru a avertiza oamenii înainte ca focul să le cuprindă casele. Unii au fost nevoiţi să se scalde în Oceanul Pacific pentru a scăpa.
Sirenele amplasate în jurul insulei – menite să avertizeze în cazul unor dezastre naturale iminente – nu au sunat niciodată, iar întreruperile generalizate de energie electrică şi de telefonie mobilă au împiedicat alte forme de alertă.
Bilanţul morţilor a făcut din infernul care a erupt marţi cel mai grav dezastru natural din istoria Hawaii, depăşind un tsunami care a ucis 61 de persoane în 1960, la un an după ce Hawaii a devenit stat american.
Cel mai recent bilanţ a depăşit numărul celor 85 de persoane care au pierit în 2018 în incendiul din oraşul Paradise, California, şi a fost cel mai mare bilanţ al unui incendiu de vegetaţie din 1918, când incendiul Cloquet din Minnesota şi Wisconsin a făcut 453 de victime.