Vâlcov, extrădat din Italia. Va sta șase ani în închisoare
Darius Vâlcov, fost primar, ministru al Finanțelor și fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost extrădat din Italia și adus în țară.
Cazul Vâlcov este special deoarece este primul condamnat definitiv de renume pe care justiția italiană îl predă autorităților din România. Acesta urmează să își ispășească în țară pedeapsa de 6 ani de închisoare pentru fapte de corupție.
Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, într-o postare pe pagina ei de Facebook, că recursul făcut de către Darius Vâlcov a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Casaţie a Italiei. Astfel, rămâne definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care a fost dispusă predarea acestuia către autorităţile române pentru executarea mandatului european de arestare şi a pedepsei de 6 ani de închisoare pronunţară de ÎCCJ din ţara noastră.
Vâlcov s-a aflat în Italia, acolo unde s-a refugiat, chiar în timpul procesului în care a fost condamnat la final la 6 ani de închisoare. Săptămâna trecută, Curtea de Apel din Napoli a decis ca el să fie predat.
Darius Vâlcov a fost condamnat în dosarul Tablourilor, numit astfel după ce fostul politician și-a investit banii obținuți din corupție în obiecte de artă și tablouri ale celor mai cunoscuți și valoroși pictori români.
El fugise din țară înainte de condamnarea la închisoare. De atunci, se află sub control judiciar. Pe 20 iulie, Curtea de Apel Napoli a dispus predarea lui către România. Deși Darius Vâlcov a contestat decizia, judecătorii din Napoli au stabilit că motivele invocate de el pentru a rămâne în Italia nu au fundament.
Autoritățile române le-au explicat judecătorilor din Napoli că nu poate fi vorba despre o continuitate a șederii lui Vâlcov în Italia pe o perioada de cinci ani, pentru că a fost și co…