Asociația Municipiilor vrea o nouă reorganizare administrativ teritorială a României
Noua conducere a Asociației Municipiilor din România (AMR), avându-l ca președinte pe edilul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, și- a stabilit ieri prioritățile pentru perioada 2020-2024.
Practic, AMR dorește o nouă reorganizare administrativ teritorială, legiferarea zonelor metropolitane, continuarea procesului de descentralizare, digitalizarea și interconectarea bazelor de date central –local. Principalele priorități ale AMR pentru mandatul 2020-2024 sunt:
Reorganizarea administrativ-teritorială.
România este singura țară din Uniunea Europeană, din cadrul fostului bloc comunist, care are o lege a organizării administrativ-teritoriale a țării din perioada regimului comunist (1968). Această lege, fundamentată pe principiul centralismului democratic, specific regimului comunist, este in contradicție flagrantă cu principiul subsidiarității care stă la baza construcției și funcționării Uniunii Europene.
De asemenea, această lege, constituie un obstacol major in calea modernizării României, a debirocratizării și a absorbției mai eficiente a fondurilor europene;
Finanțarea autorităților publice locale
- Legea zonelor metropolitane și a aglomerărilor urbane;
- Harta serviciilor furnizate în municipiile AMR;
- Continuarea procesului de descentralizare cu respectarea principiului potrivit căruia „Nicio descentralizare de sarcini către administrația publică locala nu poate fi făcută fără o descentralizare a resursei financiare aferente. Resursa financiara trebuie să fie precisă, cuantificabila și cu caracter permanent”;
- Digitalizarea și interconectarea bazelor de date. Plata online a tuturor taxelor si impozitelor si emiterea în format digital a tuturor autorizațiilor și avizelor emise de administrația locală și centrală.
„UAT-urile trebuie să-și asigure din resurse proprii cheltuielile cu standardul minim de servicii publice. Este absolut necesară reorganizarea administrativ teritorială și legiferarea zonelor metropolitane. Este important să stabilim principii și soluții de finanțare pentru administrațiile locale pe baza unor mecanisme asemănătoare cu cele existente în alte state ale Uniunii Europene sistemelor europene, mecanisme transparente, eficiente, bazate pe criterii de performanță administrativă si mai puțin pe criterii politice. Putem învăța din buna practică a țărilor europene dar și din greșelile acestora”, a declarat președintele AMR.