Câte vagoane de cereale ucrainene intră zilnic în România și la ce preț
Transportul feroviar reprezintă una dintre cele mai importante căi de livrare a cerealelor din Ucraina, lunar fiind exportate circa 600 000 de tone prin 14 puncte de trecere cu Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Moldova, adică aproape la jumătate față de vremurile în care nu erau introduse restricții.
La granița cu România sunt trei puncte de trecere, unde se stă la coadă cam 9 zile, și pe unde trec în prezent 53 de vagoane pe zi, potrivit ultimelor date comunicate de ucraineni. Numărul era și mai mare în urmă cu câteva săptămâni – 63 de vagoane cu cereale pe zi, cam tot atâtea câte treceau și prin Polonia cu trei puncte, cu observația că în cazul nostru există premisele ca volumele să poată să crească de circa trei ori (un vagon are o capacitate de circa 50 tone), potrivit agroportal.au.
De asemenea, Slovacia primește aproximativ 53 de vagoane de cereale/zi prin cele două puncte de trecere. Cele mai multe vagoane (67) trec, însă, prin cele două puncte de trecere de la granița cu Ungaria, potrivit Ukrzaliznytsia.
În ianuarie-iunie 2023, Ucraina a exportat cereale în valoare de 5,3 miliarde de dolari, adică cu 26,4% mai mult decât în prima jumătate a anului trecut, potrivit datelor statistice oficiale.
Recolta de grâu din acest an a Ucrainei ar urma să fie mai mare cu 3,5 milioane de tone, comparativ cu estimările publicate în iulie de USDA, urmând să atingă 21 de milioane de tone. Potrivit datelor din piață, fermierii primesc 4 grivne/kg (0,1 euro), un nivel care nu le permite acoperirea costurilor, lucru posibil abia de la 6 grivne/kg.
Din cauza expirării acordului privind coridorul maritim din Marea Neagră cu Rusia, nivelul exporturilor ucrainene este estimat la 10,50 milioane de tone.
Se dublează tranzitul prin România
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat recent că se va dubla cantitatea de cereale ucrainiene tranzitată prin porturile de la Dunărea Martitimă, de la 2 milioane de tone la peste 4 milioane de tone. Va fi folosit la maximum Canalul Sulina 24 de ore, 7 zile pe săptămână, dar vor fi utilizate și porturile Galați, Brăila, alături de Reni și Ismail, în flux continuu.
„Am venit în fața colegilor din Ucraina cu propunerea de a folosi toate porturile, inclusiv cele din amonte de Galați și Brăila, până la Orșova, utilizând rețeaua feroviară a acelor porturi. Orice proiect care va duce la mărirea acestei capacități va fi luat în calcul”, a declarat la Galați Sorin Grindeanu.
În 2022, Ucraina a exportat în jur de 32 de milioane de tone de produse agricole prin intermediul programelor UE de solidaritate.
Anul trecut, exportatorii au livrat 8,6 milioane de tone de cereale din Ucraina prin Constanța, cerealele ajungând în port pe calea ferată, prin intermediul camioanelor sau aduse cu barjele pe Dunăre. În primul trimestru din 2023, Ucraina a livrat 3,33 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa.