Cătălin Drulă: Trebuie să stopăm pierderile la CFR Marfă
Situaţia actuală a CFR Marfă va fi analizată, iar ceea ce îmi doresc este ca societăţile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, în special cele care au o natură pronunţat comercială, să nu mai fie neapărat locuri unde pierdem sute de milioane şi trebuie să le scoatem din această situaţie, a declarat, ministrul de resort, Cătălin Drulă, la preluarea mandatului.
Întrebat dacă are vreo idee de unde va lua compania CFR Marfă cei 400 de milioane de euro pe care trebuie să îi înapoieze statului român, Cătălin Drulă a răspuns: „Voi analiza şi voi discuta şi cu domnul ministru (Lucian Bode – fost ministru al Transporturilor – n. r.) despre situaţia actuală a CFR Marfă”.
„Ce îmi doresc este ca societăţile din subordinea Ministerului Transporturilor, mă refer în special la companiile care au o natură pronunţat comercială, să nu mai fie neapărat locuri unde pierdem sute de milioane, deci trebuie să vedem cum scoatem din această situaţie aceste companii, care sunt mijloacele ca aceste pierderi să nu se mai acumuleze în felul în care au făcut-o. Vă dau un exemplu: TAROM-ul a pierdut 1,5 miliarde de lei, dacă nu mă înşel, în ultimii 10 ani, sper să nu greşesc cifra în momentul ăsta. Sunt pierderi enorme pe toate aceste companii, nu e normal. O companie trebuie să aibă eficienţă, mai ales cele care sunt pe pieţe care pot funcţiona competitiv şi chiar şi cele care funcţionează pe pieţe cu subvenţii cum e normal făcute pentru călători şi alte lucruri – în toată lumea sunt fără aceste subvenţii – trebuie să aibă un model de eficienţă”, a adăugat el.
În programul de guvernare pentru 2021-2024, dat miercuri publicităţii, se menţionează că în cazul CFR Marfă au fost identificate modalităţile pentru a obţine redresarea financiară, prin continuarea activităţii operaţionale a societăţii şi fără a afecta poziţia acesteia pe piaţă şi relaţia cu partenerii comerciali. Decizia Comisiei Europene, transmisă în luna februarie a acestui an, conform căreia CFR Marfă trebuie să restituie ajutorul de stat nelegal acordat în anul 2013, în valoare de 400 de milioane de euro, a constituit un punct de cotitură pentru parcursul acestei companii, care în viziunea multora se îndrepta spre faliment.
Pentru salvarea companiei, soluţia optimă identificată a fost recurgerea la procedura de concordat preventiv, care, spre deosebire de orice alte modalităţi reglementate, asigură un set de avantaje, precum: suspendarea executărilor silite în desfăşurare la momentul omologării (12.03.2020), posibilitatea negocierii modalităţii de stingere a datoriilor cu creditorii; menţinerea societăţii pe piaţă şi continuarea activităţii comerciale; durata redusă a procedurii – 24 luni (spre deosebire de procedura insolvenţei/executare silită), se spune în document.
„Ţinând cont de rolul strategic pe care SNTFM CFR Marfă SA îl are în piaţă şi pentru siguranţa naţională, este necesar ca procesul de rambursare a ajutorului de stat să asigure, deopotrivă: rambursarea integrală a ajutorului de stat; continuitatea transportatorului feroviar strategic de marfă. Obiectivul principal pentru un orizont de timp scurt şi mediu îl reprezintă implementarea unei strategii de rambursare a ajutorului de stat, astfel încât CFR Marfă să depăşească această situaţie critică, prin demararea unui proces amplu de restructurare, care să-i permită continuarea activităţii, fiind vorba despre o companie cu un impact major în economia românească”, se mai spune în program.
În cazul companiei TAROM, programul de guvernare prevede că pe termen mediu şi lung, pentru realizarea obiectivelor şi obţinerea profitabilităţii, vor fi implementate măsuri pe următoarele patru direcţii de acţiune: reînnoirea flotei; optimizare comercială prin optimizarea frecvenţelor, alocarea optimă a flotei, închiderea rutelor neprofitabile; eficientizare organizaţională prin redimensionarea structurilor organizaţionale, prin optimizarea direcţiei tehnice şi prin restructurarea funcţiilor suport; optimizarea costurilor prin reducerea costurilor cu combustibilul printr-un mix de măsuri de eficientizare şi ajustări de preţ prin renegocieri/ licitaţii şi reducerea costurilor de handling prin renegocieri/licitaţii.
„Atingerea acestor obiective este crucială pentru salvarea brandului naţional TAROM. Suntem determinaţi să acţionăm prin asumarea celor mai eficiente şi responsabile decizii în direcţia revitalizării operatorului naţional aerian”, dau asigurări membrii Cabinetului Cîţu.