Alocațiile ar putea crește cu 20% de la începutul anului viitor
Există decizia de a majora Indicele Social de Referinţă, dar acest lucru va avea loc în urma unei dezbateri, a declarat ministrul Muncii şi al Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă organizată la câteva ore după preluarea mandatului.
„În privinţa Indicelui Social de Referinţă, care nu a mai crescut din anul 2015, putem să afirmăm că există decizia de a creşte acest Indice Social de Referinţă, dar creşterea aceasta trebuie să se facă nu într-o cheie electorală, aşa cum a fost votată legea în Parlament, ci în urma unei dezbateri reale şi voi propune acest lucru membrilor Cabinetului în momentul în care trebuie să ne pronunţăm pe acest subiect”, a afirmat Raluca Turcan.
Pe de altă parte, ministrul Muncii a menţionat că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% din 1 ianuarie.
„În privinţa alocaţiilor, răspunsul este că suntem în cadrul ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvernul Orban, deci Guvernul precedent, şi de la 1 ianuarie cu siguranţă alocaţiile vor creşte cu 20% şi, de asemenea, în momentul în care legea se va reîntoarce la Parlament vom definitiva cadrul legal cu privire la majorarea alocaţiilor pentru copii”, a precizat Raluca Turcan.