Enceanu a dat-o în judecată pe Niculina Stoican: „Nu e vorba de bani”
Constantin Enceanu și colega sa de breaslă, Niculina Stoican, se află într-un mare scandal, care a ajuns recent la tribunal. Cântărețul de muzică populară este nemulțumit de faptul că Niculina Stoican, managerul Ansamblului Folcloric Maria Tănase, nu l-a mai promovat de ani de zile.
Enceanu consideră că talentul său nu a fost pus în valoare așa cum ar fi fost de dorit și o acuză pe Niculina Stoican că nu este un manager slab.
„Așteptăm decizia instanței. Eu de 18 ani nu am mai fost avansat, pe ultima treaptă. Nu e vorba de bani, ci de a-mi recunoaște meritul meu. Fără lipsă de modestie, mă consider unul dintre cei mai buni artiști de muzică populară din țară. Alții nu sunt, poate, de valoarea mea, dar au fost promovați’, a declarat Constantin Enceanu pentru Cancan.ro.
Enceanu spune că nu are niciun gând să se pensioneze. „Ar însemna să fiu un laș și să-mi las colegii. Nici de pensionat nu vreau, încă mai am multe de spus. Aș dori să stau pe scenă cât mai mult, cât mă ține sănătatea.
Am cântări peste tot. Ieri, de exemplu, am avut la Ciorogârla, apoi în Teleorman. În weekend am, de asemenea, evenimente foarte multe. Mulțumesc lui Dumnezeu, chiar nu pot răspunde la toate invitațiile.
La un moment dat, am simțit că trag foarte mult de mine și nu e bine. E vorba de oboseală. Și vârsta, totuși mă apropii de 60 de ani. Alții la 30 de ani nu muncesc cât mine. Azi noapte am ajuns la 2.30 acasă, am dormit cu nepoțeii până la 8.30, iar acum sunt în curte, fac curățenie. Facem ordine prin grădină”, a mai povestit Constantin Enceanu zilele trecute.