Blestemele care i-ar fi adus moartea lui Nicolae Ceaușescu
Se spune că lui Nicolae Ceaușescu i s-ar fi tras moartea din cauza unor blesteme, unul dintre ele aparținând familiei Brâncoveanu. Fostul președinte ar fi știut despre ce este vorba, însă nu a luat în seamă aceste „vorbe aiurea”, cum le spunea el.
Unul din blestemele care i-ar fi adus moartea lui Nicolae Ceaușescu datează din 1838 de la inaugurarea Spitalului Brâncovenesc din București, care a fost ridicat lângă Biserica Brâncovenească din porunca și cu banii dăruiți de Safta, soția Banului Grigore Basarab Brâncoveanu.
Construcția a durat trei ani, iar la final Safta Brâncoveanu a comandat un basorelief care a cerut să fie montat la intrarea bisericii și în care erau cioplite în marmură vorbele unui blestem. Concret, cel care ar îndrăzni să se atingă de ctitoria Brâncovenilor să fie omorât de cei de același neam, în zi de mare sărbătoare.
Elena Ceaușescu se temea de blestemul Brâncovenilor
Și dacă Nicolae Ceaușescu spunea că nu este deloc o superstiție băbească, Elena Ceaușescu se temea de blestemul Brâcovenilor și ar fi încercat să-și convingă soțul să nu-l demoleze spitalul Brâncovenesc. Dar Nicolae Ceaușescu n-a vrut să creadă și în 1984, el a dat ordinul de dărâmare din temelii a spitalului și bisericii dăruite orașului de familia Brâncovenilor.
Muncitorii s-au temut să spargă placa de marmură și au salvat din ruine basorelieful cu blestemul așezat la intrarea bisericii. Sculptura cu vorbele blestemului a ajuns în curtea Muzeului de Istorie a Capitalei, unde poate fi văzut și astăzi.
Blestemul caprelor negre
În noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a plecat la vânătoare de capre negre în județul Sibiu. Potrivit surselor, „liderul comunist n-a împușcat decât trei capre negre”. „Și pentru că nu îi pierise cheful, a dat ordin să i se pregătească o altă partidă de vânătoare, de data aceasta în județul Argeș. Se spune că, spre satisfacția lui Nicolae Ceaușescu, atunci au fost împușcate 77 de capre sălbatice, iar dintre toate acestea una ar fi fost mai mult albă la blană.
Tot vechii vânători spun că, în urma unei boli, organismul caprei negre ar dezvolta un pigment care i-ar albi blana. Se știe însă că vânătorii, indiferent de explicațiile științifice, au superstițiile lor. Una dintre ele spune că atunci când o capră neagră «albă» este vânată, un blestem îl va urmări pe vânător, iar acesta va deceda în curând”, scria presa vremii.
Și Ceaușescu ar fi spus un blestem înainte de execuție
La execuția cuplului Ceaușescu, puțin înainte ca cei doi să fie scoși din cazarmă pentru a fi duși al locul de execuție, Nicolae ar fi rostit el însuși un blestem care să-i atingă pe cei care i-au condamnat la moarte.
Pe filmările execuției nu apare acest moment însă câțiva dintre soldații care au fost acolo, povestesc că părea că Nicolae rostea vorbe ce păreau fără sens înainte de a fi dus lângă zid, iar câțiva au avut impresia că ar fi pronunțat cuvintele: „Așa să fie”, cu care se leagă o un blestem și imediat după aceea a început să plângă.