Francezii și olandezii fac legea pe piața lactatelor. Românii, la coadă
Piața lactatelor din România este dominată de străini, cu afaceri de ordinul miliardelor de lei. Francezii și olandezii își împart partea leului, în timp ce românii se află la coadă în top zece producători.
Francezii au cele mai multe companii în top, prin intermediul Lactalis și Danone, secondați de olandezi – Hochland și FrieslandCampina și o companie grecească.
Românii sunt abia în partea de jos a clasamentului. Simultan din Timiș și Carmo Lact Prod (județul Bistrița-Năsăud) sunt cele două companii românești care au reușit să intre în top zece producători pe piața internă.
Top zece jucători pe piața lactatelor din România
Liderul pieței interne a lactatelor este Albalact, companie deținută de francezii de la Lactalis. Producătorul din Alba a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 1,081 miliarde lei, în creștere cu 27% față de anul anterior, și un profit de 24,9 milioane de lei, în scădere ușoară față de anul anterior.
Pe locul doi se află tot o companie franțuzească – Danone, care a înregistrat o cifră de afaceri de 932,84 milioane lei, în 2022, mai mare cu 34%, raportat la 2021, în timp ce profitul net s-a redus de la 34,2 milioane lei, în 2021, la 13,3 milioane lei, în 2022. Producătorul are în fabrica din București un număr de 400 salariați.
Locul trei este ocupat de Fabrica de Lapte Braşov (Olympus) cu afaceri de 749,38 milioane lei, în 2022, în creștere susținută față de 598 milioane lei, în 2021. Grecii au raportat un profit net de 27,8 milioane lei, anul trecut, în condițiile în care compania numără 447 salariați.
Pe locul patru se află compania olandeză Hochland, care și-a făcut intrarea pe piața românească prin preluarea Whiteland în 1993, un importator cunoscut de brânză topită. În prezent, compania deține două unități de producție cunoscute în Mureș. În 2022, olandezii au înregistat afaceri de 728,86 milioane lei, față de 556 milioane lei, în 2021, și un profit net de 46,7 milioane lei, comparativ cu 33,4 milioane lei, în anul anterior.
Locul cinci aparține FrieslandCampina, parte a grupului olandez Royal FrieslandCampina, producătorul Napolact, un brand de tradiție în România. În 2022, compania, a raportat o cifră de afaceri de 576,15 milioane lei, față de 468,9 milioane lei, în 2021, la un profit net de 229 929 de lei, comparativ cu 19,2 milioane lei, în 2021. Numărul salariaților se ridica la 569.
Pe locul șase se situează Simultan – cel mai mare procesator de lapte cu capital românesc, companie deținută de Florin Herbai, care a raportat o cifră de afaceri de 440,3 milioane lei, în 2022, față de 315 milioane lei, anul anterior. Compania din Orțișoara din județul Timiș a înregistrat un profit de 36,3 milioane lei, anul trecut, comparativ cu 19,7 milioane lei, în 2021. Societatea avea 307 salariați.
Locul șapte este ocupat de Covalact (companie din portofoliul Lactalis), care are unități de producție la Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc. În 2022, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 261,8 milioane lei, raportat la 241,3 milioane lei, în 2021. Producătorul a raportat o pierdere de 205 235 de lei, în 2022, față de un profit net de 5,8 milioane lei, și 239 angajați.
Următorul loc (8) în clasament este ocupat de Dorna Lactate, o altă companie din portofoliul Lactalis, cu o cifră de afaceri de 212,5 milioane lei, raportat la 182,6 milioane lei, și un profit de 1,2 milioane lei. Aceasta în condițiile în care în 2020 se închideau două unități de producție din Suceava,
Pe locul nouă se află Carmo Lact Prod Monor, deținută de Eugen Creoșteanu (50%) și de familia Neagoș (50%), cu afaceri de 209,4 milioane lei, anul trecut, raportat la 158,4 milioane lei, în 2021. Producătorul are 243 salariați și a consemnat un profit de 8,8 milioane lei, în 2022, aproape dublu comparativ cu 2021.
Locul zece este ocupat de Rarăul, o altă companie deținută de Lactalis, cu o cifră de afaceri de 162, 8 milioane lei, în 2022, raportat la 127,3 milioane lei, în 2021. Firma a avut un profit de 3,3 milioane lei, comparativ cu 0 în anul 2021. Compania avea 229 salariați.
În imediata apropiere a top 10 producători se află Romfulda Prod Beclean din Bistrița-Năsăud, societate fondată în 2004 de către Maria și Teodor Roman. În 2022, producătorul român a avut o cifră de afaceri de 85 milioane de lei, raportat la 61,2 milioane de lei, în anul anterior, și un profit net de 4,8 milioane lei. Compania număra 152 de salariați.
Citeste si Cine este fermierul care are peste 10.000 de vaci și lucrează 7.000 ha de teren în România