Cei doi studenți de la geografie, conduși pe ultimul drum. Ce au transmis părinții ucigașului drogat
Marți au loc înmormântările celor doi studenți omorâți de Vlad Pascu, tânărul drogat, în accidentul teribil de la 2 Mai. Părinții acestuia au transmis că nu vor să îl „ferească” de răspundere și că vor să ajute din punct de vedere medical pe victime.
Miruna și Mihai Pascu, părinții băiatului de 19 ani, au declarat că încearcă să sprijine cu tratamentele medicale necesare familiile „greu încercate”.
„Căutăm să găsim un echilibru şi dorim să ne oferim sprijinul şi susţinerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate. Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conştienţi de implicaţiile pe care le va avea această tragedie asupra vieţii lui şi nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale”, au declarat părinţii lui Vlad Pascu.
Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani, este autorul accidentului care a dus la moartea a doi tineri și rănirea a altor trei, după ce s-a urcat la volan sub influența mai multor substanțe ilegale și a intrat cu mașina într-un grup de opt persoane, în stațiunea 2 Mai.
Citeste si Cine sunt părinții beizadelei de 19 ani care a ucis doi tineri la 2 Mai
Duminică, băiatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Judecătoriei Mangalia.
Doliul familiilor îndurerate
Astăzi au loc slujbele de înmormântare pentru cei doi tineri omorâți în accident.
Roberta și Sebastian, foști studenți la Facultatea de Geografie, au fost conduși astăzi pe ultimul drum de familie și prieteni.
Slujba de înmormântare a Robertei a început, marți, la ora 10:30, aceasta urmând să fie îngropată într-un cimitir din Măgurele, în timp ce slujba lui Sebastian a început la 11:30. Tânărul va fi înmormântat în orașul Pantelimon.