Grindeanu îi ceartă pe românii care lucrează la VO Zalău! Chinezii au scăpat de critici
Rezilierea contractului pentru Varianta Ocolitoare Zalău este o măsură extremă la care nu vreau să fim nevoiți să apelăm, amenință ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Asocierea de constructori români și chinezi, Good Prod Zalău – Sinohydro, înregistrează întârzieri pe cei 5,5 km ai acestui obiectiv. Paradoxal, totul din cauza partenerului român care îngreunează aplicarea legislației privind actualizarea prețurilor, susține ministrul Grindeanu.
”Atrag atenția asociatului român să își respecte obligațiile contractuale și să facă eforturi, alături de partenerul chinez, pentru finalizarea lucrărilor.
În prezent, progresul fizic a depășit 50%, iar, în mod realist, lucrările pot fi finalizate în vara anului viitor, dacă ambii parteneri abordează cu seriozitate contractul.
Îmi doresc ca Asocierea româno-chineză să găsească resursele necesare pentru recuperarea întârzierilor, astfel încât să evităm rezilierea acestui contract.
Ambii parteneri trebuie să înțeleagă că aceasta este ultima atenționare pe care o primesc!” a anunțat Grindeanu.
În 2020, CNAIR a desemnat câştigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare şi execuţie Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 – DJ 191C”.
Ofertantul desemnat câştigător este ASOCIEREA SYNOHIDRO CORPORATION LIMITED (China) – GOOD PROD S.R.L. (România), cu preţul de 185.538.106,56 Lei fără TVA şi un punctaj total de 100 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară şi 40 de puncte pentru componenta tehnică.
Synohidro este o companie de stat din China, iar Good Prod este o firma controlată de Viorica Crecan.