Record: Municipiul Sf. Gheorghe a stat fără curent 38 de ore
Cel mai grav incident din ultimii ani în ce privește rețeaua electrică a avut loc în municipiul Sf. Gheorghe, Covasna.
Azi noapte, la ora 3, conducerea Electrica a informat că toți consumatorii din Sfântu Gheorghe au fost realimentați cu energie electrică. ”S-a încheiat astfel cea mai gravă pană de curent din istoria recentă a orașului nostru, care a afectat timp de mai mult de o zi și jumătate, aproape jumătate din populația orașului. Dacă mai există zone fără curent electric, vă rog să sesizați acest lucru într-un comentariu, pentru a putea transmite la Electrica”, a anunțat primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Árpád. Practic, orașul a stat fără curent timp de 38 de ore.
Într-o postare pe Facebook, de marți seară, primarul Antal Árpád a făcut apel la populație să reducă, pe cât posibil, consumul de energie electrică în perioada următoare, pentru a evita suprasolicitarea rețelei și apariția unor noi defecțiuni. „Important! Pentru a nu suprasolicita rețeaua și pentru a evita noi defecțiuni, facem un apel la locuitori să reducă pe cât posibil consumul de energie electrică în perioada următoare!”, a transmis primarul.
Problemele în ceea ce privește rețeaua electrică au apărut încă de luni, la câteva minute după ora 13:00, după ce două cabluri au cedat în urma suprasolicitării, iar pompele de apă dintre Punctul de transformare 162 Billa și Punctul de transformare 86 Sfântu Gheorghe s-au defectat. Ulterior, după ce o parte dintre consumatori au fost realimentați, curentul electric a fost din nou sistat luni seara, în urma exploziei unui transformator, care a dus și la alte defecțiuni. Marți dimineața, mai multe străzi din municipiu au rămas din nou fără curent electric, iar până după-masă numărul avariilor a crescut considerabil, 54 de posturi de transformare, dintr-un total de 210 aflate în oraş, rămânând nealimentate.
Directorul Electrica, Jozsa Csaba, a explicat că situația este una fără precedent, fiind cel mai grav incident de acest fel din ultimii mulţi ani. Acesta a declarat că problemele au apărut după ce a cedat mare parte din rețeaua de medie tensiune, atât din cauza consumului ridicat din această perioadă, dar și din cauza cablurilor foarte vechi.