Ce bani ar putea să primească familiile cu mai mulți copii

Publicat: 24 aug. 2023, 14:00, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Ce bani ar putea să primească familiile cu mai mulți copii
Sursa foto: Pixabay.com

Cel puțin un salariu minim net în fiecare lună ar putea să primească părinții care au mai mulți copii. Suma crește, însă, în funcție de numărul copiilor.

Sumele ar urma să se acorde acelor familii care au mai mult de 3 copii, potrivit unei inițiative legislative privind acordarea unei indemnizații lunare pentru aceste familii.

Trebuie menționat faptul că la acordarea indemnizațiilor nu se va ține cont de veniturile familiei, însă acestea trebuie să existe.

Inițiativa aparține parlamentarilor PNL. Astfel, ar urma să fie alocat un salariu minim net pentru familiile cu 3 copii, respectiv, un salariu minim net si jumătate pentru 4 copii.

Sprijinul ajunge la două salarii minime, în cazul familiilor care au 5 copii și două salarii minime și jumătate, dacă este vorba de 6 copii. 

Copiii vor primi aceste sume până când împlinesc vârsta de 18 ani.