14:55 • Transporturi
Protestele salariaților de la administrațiile fiscale continuă, vineri
Vineri dimineața, protestele continuau la mai multe administrații fiscale din țară – Iași, Ialomița, Neamț, Bacău și Baia Mare, a anunțat Blocul Național Sindical.
Având în vedere că este încă dimineață, numărul protestelor ar putea crește, susțin sindicaliștii.
Salariații protestează din nou împotriva controversatelor măsuri de austeritate anunțate de Guvern. Sindicaliștii susțin că salariații vor să-și păstreze locurile de muncă, veniturile și să aibă un statut propriu. Aceasta în condițiile în care ei se numără printre salariații care au printre cele mai mari salarii: 10.000 de lei, în medie.
Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane în data de 11 august.