Războiul din Ucraina, dar mai ales bombardamentele de la Reni și Izmail, au alungat turiștii din Deltă
Numărul turiştilor care au ajuns în acest an în Delta Dunării a scăzut cu aproape 20% faţă de fluxul turistic din 2022 iar administratorii firmelor de turism susțin că vizitatorii cheltuie din ce în ce mai puțini bani în destinaţiile de vacanţă.
Bombardarea de către Rusia a porturilor ucrainiene de la Dunăre, Reni și Izmail, care a adus războiul din Ucraina la marginea Deltei Dunării, la numai 20 km de Tulcea, au redus și mai mult numărul turiștilor români și străini care ajung în Delta Dunării, care oricum înregistra o scădere din cauza războiului.
Un alt motiv ale reducerii numărului de turiști este inflația. Turiștii români care ajung în Deltă și-au redus bugetul alocat sejurului, mulți preferând să facă o singură plimbare pe canalele Deltei în loc de 3-4 plimbări în anii trecuți și în loc de pensiune completă preferă o singură masă pe zi, de obicei cina.
După bombardamentele de la Reni și Izmail, navele de croazieră nu mai ajung la Tulcea
În primul rând, a scăzut turismul de croazieră pe Dunăre, care înainte de izbucnirea războiului din Ucraina aducea anual în Delta Dunării aproximativ 33.000 de turiști din Germania, Austria, Franța, Marea Britanie și alte țări occidentale.
În 2022, a fost înregistrată o scădere pentru că mulţi turişti din țările occidentale s-au speriat de războiul din Ucraina şi au anulat rezervările. Anul trecut au ajuns în Delta Dunării numai 16 nave de croazieră.
În acest an situația s-a complicat și mai mult. Începând de pe data de 24 iulie, ziua primului bombardament asupra porturilor Reni și Izmail, navele de croazieră pe Dunăre cu turiști din Germania, Austria și alte țări occidentale, care plecau din Viena sau Passau cu destinația Delta Dunării nu mai ajung până la Tulcea, unde turiștii străini petreceau câteva zile pentru principala atracție, plimbările cu bărcile pe canalele Deltei.
Acum, speriați de bombardamentele care au fost la Reni și Izmail, operatorii de turism nu mai vor să navige până la Tulcea, mai ales că asta ar însemna ca navele să treacă pe Dunăre la 200-300 de metri de Portul Reni, iar destinația finală, Tulcea, este la 20 km de celălalt port bombardat, Izmail.
Acum, navele fac escală la Brăila sau Fetești, de unde turiștii sunt transportați cu autocarele la Tulcea, de unde sunt plimbați cu bărcile pe canalele Deltei.
Inflația a redus cu 20% numărul românilor care ajung în Deltă
Este remarcată și o reducere a numărului de turiști români care ajung în Deltă, dar în aceste cazuri reducerea fluxului turistic nu este determinată de frica de război, ci de inflație. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale în Turism Delta Dunării (APTDD), Daniel Iluşcă, numărul turiştilor care au ajuns anul acesta în Delta Dunării a scăzut cu 20% faţă de fluxul turistic de anul trecut, iar administratorii de agenții de turism sau de pensiuni susțin că turiștii cheltuie din ce în ce mai puţin în destinaţiile de vacanţă.
„August şi septembrie sunt luni bune pentru Deltă, indiferent de situaţie, dar pot spune că e o scădere cu până la 20% faţă de anii precedenţi. Dacă vorbim de rezultatul financiar, trebuie să ţinem cont că au crescut costurile cu energia, alimentele, combustibilul, cu salariile, dar am păstrat tarifele de anul trecut, iar profitul nici nu mai există”, declarat preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă, care a mai precizat că turiștii care ajung în Deltă sunt cu mult mai atenţi cu banii cheltuiţi:
„Turiştii nu mai cheltuie la fel de mult ca în anii trecuţi. Dacă într-un sejur făceau zilnic câte o excursie, acum fac în tot sejurul o singură excursie. Dacă înainte luau mic dejun, prânz, cină, acum iau doar cina, să spunem, sau mănâncă un fel la prânz şi unul, la cină. Dacă înainte, la complex, opreau 20 de rapide, acum opresc cinci. Lucrurile s-au diminuat mult şi se vede din fluxul de ambarcaţiuni pe care le întâlneşti pe canale şi lacuri”.