În mod excepțional, centrele de transfuzii de sânge s-au deschis pentru cazul GPL Crevedia
Tragedia de aseară de la GPL-ul din Crevedia a mobilizat donatorii de sânge să vină să ajute cu plasmă principalele centre de transfuzii din țară. Doamna dr. Antoaneta Bugner ne-a oferit detalii în acest sens.
Imediat după tragedia de la Crevedia, donatorii de sânge au fost solicitați să se prezinte, în număr cât mai mare, azi de dimineață, la Centrul de Transfuzie Sanguină București și la alte centre mari din țară (Pitești, Buzău, Reșița, Alexandria, Timișoara și Brașov). Centrul din Capitală, str. Constantin Caracaș nr. 2-8, este deschis încă de la ora 07.30 și va rămâne așa până la 15.30. La București, donatorii au venit în număr foarte mare. ”Este nevoie de trombocite, adică de plasmă, un produs din sânge. Am sunat încă de aseară, char eu, peste 200 de donatori dintre cei pe care îi știam deja. Am vorbit acum cu șefa punctului de expediere a sângelui și mi-a spus că oamenii s-au mobilizat în număr foarte mare. Nu vă pot da o cifră exactă, e nebunie acum la centrul de transfuzii, dar sunt suficienți pentru azi. Așa că mi-a sugerat ca donatorii pe care eu i-am mobilizat separat, în cursul nopții, să nu mai vină azi la centru, ci în zilele următoare, adică luni, marți și miercuri”, a declarat medicul Antoaneta Bugner.
Doamna Bugner are, însă, și o observație legată de activitatea centrelor de transfuzie: ”Din păcate, Ministerul Sănătății face aceeași greșeală, de 25 de ani încoace. Nu acordă o sumă minimă pentru ca centrele de transfuzii să poată lucra sâmbăta și duminica, să plătească oamenii măcar patru ore. În țările civilizate, centrele au program de lucru și în weekend, dar noi nu suntem la acel nivel. Pentru Colectiv s-au deschis centrele în mod excepțional. La fel se întâmplă și de această dată. Centrul de Transfuzie din București s-a deschis în mod excepțional pentru tragedia de aseară, dar noi nu avem altfel program de weekend la transfuzii, deși ar fi necesar. Ministerul nu consideră, se pare, că este o prioritate.”