Paturile pentru arși, puține și sub standarde
În prezent, în România, sunt circa 30 de paturi ATI pentru pacienți cu arsuri critici și ”vom ajunge la 50”, preciza, recent, ministrul Sănătății. Medicii specialiști spun că nici cele 30 de paturi nu îndeplinesc standardele, multe fiind renovate, adaptate, fiind concepute pe baza unui model depășit ”open space”.
Comparativ cu un pat ATI pentru un pacient, să spunem, cu un accident vascular cerebral hemoragic, patul ATI pentru un pacient critic cu arsuri trebuie să îndeplinească niște criterii: izolarea, rezerve speciale pentru acești pacienți, circuite funcționale, aerul din aceste rezerve, care trebuie să aibă o anumită puritate microbiologică, dar și capacități de mobilizare – chiar macarale – necesare pentru transferul pacientului, de exemplu, pentru igienizarea acestuia, ne-a explicat conf. dr.Radu Țincu, șeful secției ATI din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca).
La acest spital au ajuns cei mai mulți pacienți, respectiv 31 (dintre care 5 intubați) ca urmare a exploziei din localitatea Crevedia.
În acest moment, sunt internați 26 de pacienți, dintre care 3 intubați. Toți pacienții au fost operați, cu toaletarea arsurilor, în cursul nopții. O parte dintre ei au fost supuși și astăzi unor proceduri operatorii.
3 pacienți în stare foarte gravă nu suportă transportul în străinătate
Până acum, 2 pacienți au fost transferați la Bruxelles. Pentru alți 6 pacienți se fac în acest moment demersuri pentru transferul lor în străinătate. Cei 3 civili din explozia inițială sunt în stare foarte gravă și nu suportă transportul. Ceilalți pacienți sunt stabili sau cu evoluție ușor favorabilă.
Conf. dr. Radu Țincu subliniază că pentru un pacient cu arsuri pe o asuprafață de 80-90% , prognosticul este rezervat din cauza lipsei pielii și expunerii majore la infecții
Potrivit Ministerului Sănătății, în spitalele din București sunt internate, în acest moment, 46 de victime ale exploziilor: 13 sunt la Spitalul Bagdasar Arseni, 4 la Spitalul de Arși, 28 la Floreasca, 1 la Elias. 8 pacienți sunt intubați.
Conf. dr. Radu Țincu a ținut să sublinieze că, în această nenorocire, sistemul medical a dat dovată de ”o mare flexibilitate” și cel puțin nu a avut loc pe un fond de pandemie, când secțiile ATI sunt sub o mare presiune.
Accidentele „nu respectă” planurile Ministerului sănătății
În prezent, în țara noastră sunt în curs de extindere centre de mari arși la București, Târgu Mureș și Timișoara. Cel de la Timișoara este în stadiu cel mai avansat, urmând să aibă 12 paturi.
Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, prof. dr. Dorel Săndesc, precizează că secţia de mari arşi din această unitate medicală are în prezent cinci paturi care permanent sunt ocupate.
Recent, ministrul Rafila a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arși din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, care va avea două săli de operație pentru pacienți cu arsuri severe, 10 paturi pentru pacienții critici, 16 paturi ATI postcritici și 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă.
De asemenea, potrivit ministrului Rafila, până la finele anului urmează să fie semnat contractual pentru construirea Centrului de Mari Arși de la Târgu Mureș. Din păcate, însă, accidentele nu au răbdare, nu se întâmplă funcție de programul Ministerului Sănătății.
În țara noastră, anual se înregistrează între 600 și 800 de pacienți arși.