Burleanu trece fotbalul românesc pe… banane din Polonia
Federația Română de Fotbal va avea ca principal sponsor, în următorii trei ani, o firmă din Polonia care vinde banane.
Prin semnarea acestui acord, noul sponsor va susţine financiar proiectele de dezvoltare a fotbalului în strategia FRF şi va furniza produse echipelor naţionale şi la evenimentele FRF.
„Mă bucur că o companie care a intrat recent pe piaţa românească, dar cu o foarte bună reputaţie la nivel european şi cu un standard ridicat al calităţii produselor pe care le oferă, a ales să susţină dezvoltarea fotbalului românesc. Obiectivul nostru este de a oferi echipelor naţionale cele mai bune condiţii de pregătire pentru performanţă, iar cu ajutorul partenerilor noştri, reuşim să facem acest lucru. Federaţia Română de Fotbal continuă să fie un partener de încredere pentru mediul de afaceri, prin promovarea fotbalului în toată societatea şi comunitatea sa”, a spus Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
Rafal Zarzecki, preşedintele grupului polonez, care deţine brandul Yellow, a declarat: „Suntem mândri de acest parteneriat oficial şi bucuroşi să susţinem cel mai popular sport al României. Brandul Yellow reprezintă garanţia celor mai bune banane premium de pe piaţă şi suntem încrezători că fanii fotbalului cunosc beneficiile unui astfel de fruct sănătos. Putem spune acum că bananele îşi aduc contribuţia valoroasă la viaţa unui popor sănătos, fericit şi de succes – acestea sunt de fapt şi gândurile şi urările noastre către echipele naţionale de fotbal ale României!”
Brandul “Yellow“ aparţine grupului Citronex, principalul importator de banane din Europa. Compania, cu o vechime de 35 de ani, furnizează banane celor mai mari lanţuri de retail din multe ţări. Facilităţile de coacere a bananelor situate în Polonia, Ungaria şi România sunt cele mai mari din Europa. Compania importă în fiecare săptămână aproximativ 400 de containere din America Latină, cu banane proaspete, sub brandul „YELLOW”.