Un nou experiment în educație? Școlile ar putea începe fără conducere
2.500 de directori și directori adjuncți din învățământul preuniversitar au semnat azi o scrisoare deschisă, prin care solicită Guvernului măsuri urgente de rectificare a grilei de salarizare. Altfel, sunt hotărâți să demisioneze și să lase școlile fără conducere, la început de an școlar.
Astăzi, 29 august 2023, în apropierea începerii anului școlar, 2.500 de directori generali și directori adjuncți au înaintat Guvernului o scrisoare deschisă, prin care solicită măsuri urgente de rectificare a grilei salariale. Inițiativei directorilor li se alătură AVE România (Asociația pentru Valori în Educație) și cele două mari federații sindicale din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE „Spiru Haret”), care confirmă situația critică din domeniu.
Conducerile unităților de învățământ preuniversitar se plâng că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, fără corelare și pentru personalul cu funcții de conducere. În consecință, un director de școală poate să câștige și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât in profesor. Diferențele salariale dintre personalul didactic de predare și cel didactic de conducere, în defavoarea celui din urmă, au început să apară încă din 2019, însă modificările aduse Legii 153/2017 din iunie 2023 le-au accentuat și mai mult. Drept urmare, o serie de directori de școli au început să-și dea demisia.
”A fi director de școală astăzi, în România, este un lux pe care eu nu mi-l pot permite, de aceea mi-am dat demisia din funcția de director al Școlii Gimnaziale din Popricani în luna iulie. Ca director, salariul meu a fost în iulie de 5.302 lei (valoarea este după majorarea din luna iunie), iar ca învățător voi câștiga, din septembrie, 6.100 lei, în condițiile în care voi avea o normă de predare de doar 15 ore/săptămână. Comparativ, un director lucrează 40 de ore/săptămână, la care se adaugă ore suplimentare, weekenduri, neplătite”, se plânge Simona Elena Voinescu, director al Școlii Gimnaziale Popricani, județul Iași, în perioada 2012-2023, distinsă cu Premiul Directorul Anului pentru Antreprenoriat în cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului, organizate de AVE în 2022.
La rândul său, dl. Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”, a declarat pentru Puterea.ro că: ”Situația inechității salariale pentru directori e foarte gravă și este rezultatul unei politici salariale care, în momentul de față, afectează toți colegii noștri care ocupă funcții de conducere. Vorbim aici de directori generali, directori adjuncți, contabili șefi, secretari șefi. Avem situații în care aceștia trec pe funcții de execuție fiindcă sunt mai bine plătiți decât pe funcțiile de conducere. Sunt niște anomalii care nu au fost rezolvate prin discuțiile purtate cu Guvernul în ultimele două luni. Problema este veche. S-a tot amânat luarea unor decizii și, iată, va începe noul școlar în situația în care inspectoratele nu reușesc să găsească printre colegii noștri persoane dispuse să mai ocupe funcții de conducere în învățământul preuniversitar.”
Marius Nistor a avertizat, de asemenea, că: ”Am înaintat diverse memorii către Guvernul României, și noi și ceilalți colegii ai FISLI, și situația trebuie rezolvată de urgență. În caz contrar, școlile vor începe activitatea în noul an școlar, 2023-2024, fără conducere asigurată de directori generali și directori adjuncți”.