Ce treabă au fermierii cu mirosul groaznic de la Cluj? Explicațiile incredibile ale autorităților
De câteva zile, este indignare mare în rândul clujenilor, care se plâng de mirosul insuportabil care se simte în tot orașul. Miroase a “fecale și a cadavru, într-un oraș cu pretenții de cinci stele”, spun oamenii disperați.
Clujenii au luat cu asalt rețelele sociale și aplicația Primăriei Cluj pentru sesizări, unde semnalează mirosul groaznic care a paralizat orașul încă de luni.
Răspunsul primit din partea Primăriei este halucinant de-a dreptul: printre cauzele posibile se numără focurile deschise din zona coloniei de romi care se află în apropierea rampei sau a utilizării de către fermieri a îngrășămintelor naturale provenite de la fermele animale pe terenurile de la marginea orașului.
Ce spune Emil Boc
Mulți locuitori ai Clujului sunt convinși că mirosul neplăcut vine de la Centrul Integrat de Management al deșeurilor, însă autoritățile susțin că nu este nimic în neregulă aici.
„S-au făcut verificări la Centrul Integrat de Management al deșeurilor și am solicitat asociației co-metropolitane de la nivelul județului Cluj să vadă dacă acolo când se depune un depozit de deșeuri există vreo problemă. Deocamdată, nu mi-au raportat că ar fi vreo problemă, rampa cealaltă, veche, este inactivă, nu există niciun fel de activitate care să denote producerea acestui miros. Am cerut, de asemenea, să vadă la stația de epurare dacă nu există vreo problemă și care să genereze un asemenea miros”, a declarat primarul Emil Boc.
Cu alte cuvinte, totul se desfășoară conform procedurilor. Până una – alta, este la fel în fiecare vară, iar localnicii nu au ce face decât să suporte mirosul groaznic de canal.
Citeste si Cine va fi noul director general de la APIA, în locul lui Adrian Pintea