„Atac” la ANPC din interior. Constantinescu ia măsuri și desființează OPC Olt

Publicat: 31 aug. 2023, 07:00, de Victor Scarlat, în News , ? cititori
„Atac

Situație deosebit de gravă în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce doi reprezentanți ai Corpului de Control veniți de la București au fost agresați de soțul șefei de la Comisariatul Olt, chiar în incinta instituției. Urmarea: Horia Constantinescu desființează OPC local.

Horia Constantinescu, șeful ANPC, vorbește, într-o postare pe Facebook, de un atac la ANPC, venit nu din exterior, ci din interior, ceea ce este cu atât mai grav. Concret, doi reprezentanți ai Corpului de Control de la ANPC au ajuns să fie agresați, luni, în sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, fostul OPC Olt, de soțul Angelei Filotie, coordonatoarea de la Slatina. În urma incidentului, bărbatul s-a ales și cu dosar penal.

O zi mai târziu, Constantinescu se duce de urgență la Slatina să vadă ce se întâmplă acolo. Descinderea se lasă și cu urmări: trei restaurante din centrul orașului închise, iar, mai mult, șeful ANPC anunță că se desființează OPC Olt. Acesta ar urma să fie preluat de Comisariatul din judeţele învecinate, în timp ce funcțiile de conducere vor dispărea. Totul, însă, la momentul în care va apărea ordonanța pentru reducerea cheltuielilor de la stat.

„La Olt este o bătaie de joc față de dvs., fata de ANPC si fata de investițiile făcute! Si totul se ascunde in spatele unei lupte de culise, la care vom ajunge, pas cu pas! Interesele meschine pe unii ii fac aliați! Zilele trecute, colegii din Olt treceau prin zona si nu găseau nimic! Azi, se dovedește că cineva își dorește ascunderea realității! Produse EXPIRATE de o lună…da’ nu e așa mult, raportat la dimensiunea eternității!”, își arăta Constantinescu nemulțumirea față de echipa de la Olt într-o postare pe Facebook.

Citeste si Daniela Coman, directorul adjunct al clubului Olimpia, vizată de două dosare penale

De parcă n-ar fi fost de ajuns, Filotie a refuzat să participe la un comandament organizat de ANPC, care are rolul nu doar de a verifica activitatea operatorilor economici, ci și de perfecționare și de recalibrare a competențelor profesionale. Spre uimirea șefului ANPC, aceasta a refuzat, invocând motive de sănătate.

„Dânsa ne-a transmis că problemele de sănătate o fac să nu poată participa, că nu se poate obosi. I-am recomandat să ia în calcul, eventual, inclusiv a încheia raporturile cu instituția noastră, dacă astăzi din aceste motive nu-și poate desfășura activitate exact așa cum trebuie, noi avem nevoie de persoane implicate și operative. Dânsa a acuzat un puseu de tensiune la momentul la care a văzut că reprezentanții Corpului de control au ajuns la Comisariatul Olt. Soțul dânsei a fost probabil înștiințat. Intrând intempestiv în birou, a îmbrâncit pe unul dintre reprezentanții corpului de control, celuilalt i-a smuls telefonul din mână, cu care acesta ar fi vrut să filmeze acest incident. A izbit telefonul de perete, l-a spart și a plecat împreună cu încă colega noastră și soția dânsului”, a declarat Horia Constantinescu.

Recalibrare, în primă fază

Şeful ANPC anunță că nu poate trece cu vederea asa ușor ceea ce s-a întâmplat la Olt, iar urmările nu se vor lăsa așteptate prea mult timp.

„Vă dați seama că, în urma unui astfel de incident, luăm în calcul să recalibrăm activitatea Comisariatului respectiv. Este de luat, de asemenea, în calcul, ordonanța ce va viza modul de organizare și funcționare a tuturor instituțiilor publice și nu cred că acest comisariat va avea un număr suficient de comisari pentru a-și păstra statutul de serviciu în sensul administrativ, și atunci, automat, pierzându-și statutul de serviciu, rămâne fără conducere, și va fi preluat în coordonare de către un alt comisariat dintr-unul dintre județele învecinate”, a mai afirmat Horia Constantinescu. 

După incidentul de la Olt, soțul Angelei Filotie s-a ales cu un dosar penal deschis de Poliție.

Citeste si Cine va fi noul director general de la APIA, în locul lui Adrian Pintea