Ce nu știm despre Limba română? Este oare în pericol?
În ultima zi a lui august, sărbătorim Ziua Limbii Române. Ea este marcată de autorități și instituțiile publice, de reprezentanțele diplomatice, institutele culturale ale României și de instituțiile românești din străinătate, prin organizarea de programe și evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau științific, consacrate limbii române.
Totuși, sunt aspecte care rămân mai puțin cunoscute publicului larg. Ca de exemplu, limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială și limbă maternă pentru mai mult de 90% din populație.
Limba română este răspândită peste tot în lume
În Republica Moldova limba română este limbă oficială și limbă maternă pentru trei sferturi din populație, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele șase limbi oficiale.
De asemenea, româna este limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizație internațională care reunește țările lumii în care se vorbește una dintre limbile romanice și în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007.
Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos. Este limbă maternă sau este vorbită și în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului, în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită și în comunitățile etnicilor români din Croația, Slovenia, Slovacia sau Polonia.
Emigranții au dus limba română peste tot în lume: în Israel 5 % din populație provine din România și vorbește limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franța, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români.
Studenții străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de română și se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care și-au făcut studiile în România, vorbesc limba română.
Limba română este predată în țări est-europene unde există comunități semnificative românești, dar și în instituții de învățământ din 43 de țări ale lumii, unde limba română este învățată ca limbă străină.
Este limba noastră în pericol?
Direcția în care evoluează limba noastră în spațiul public îngrijorează pe cei care cred în importanța limbii vorbite și scrise în spațiul civilizației. Modul de exprimare corect și îngrijit este prea des ignorat, se fac frecvente greșeli de exprimare, prin cuvinte și expresii scrise sau pronunțate greșit sau în acordul gramatical.
Pentru angajații instituțiilor publice a existat chiar un proiect de lege, respins însă, care instituia obligația salariaților de a cunoaște limba română și prevedea ca sancțiune, pentru angajații care nu vorbesc sau scriu corect, pierderea locului de muncă, precizează Agerpres.
În audiovizual, calitatea limbii române este monitorizată, începând din 2007, de responsabilii din două foruri importante, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române și Consiliul Național al Audiovizualului.
În urma monitorizărilor privind modul în care limba română e folosită de posturile de radio și televiziune din România, care prin larga audiență, acoperirea teritoriului și ponderea de emisiuni informative și de dezbatere, au un important rol educativ și cultural, se fac recomandări sau se aplică sancțiuni.
Reglementările, legile sau chiar sancțiunile nu sunt însă suficiente pentru a înlătura pericolul degradării limbii române. Neglijența cu care e vorbită limba, greșelile frecvente care tind sa devină reguli, utilizarea așa-numitului limbaj de lemn sau pătrunderea masivă și nejustificată a neologismelor sau a termenilor noi de care nu este nevoie, limba română având un vocabular suficient de bogat, precum și anglomania exagerată nu îmbogățesc, ci aduc confuzie și o degradează.
Citește și: Incredibil! Elevii din România Educată a lui Iohannis pot primi burse de merit și cu medii de 5 sau 6!