Foştii primari ai Constanţei, Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, trimişi în judecată pentru vânzarea nelegală a mai multor terenuri
Foștii primari ai municipiului Constanța, Radu Mazăre și Decebal Făgădău, au fost trimiși în judecată de DNA Constanța, în două dosare distincte, pentru vânzarea nelegală a mai multor terenuri.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, într-un dosar, a lui Radu Mazăre, la data faptei primar al municipiului Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi în stare de libertate a Marcelei Enache, la data faptei secretar al municipiului Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
De asemenea, într-un dosar distinct au fost trimişi în judecată Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi a Marcelei Enache, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Ce au stabilit anchetatorii
Anchetatorii au stabilit că în perioada 2007 – 2012, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa în alte condiţii decât prin licitaţie publică (negociere directă) şi fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.
“De asemenea, terenurile respective, situate în staţiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potenţial turistic şi comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la preţuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanţa, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacţiilor respective”, se arată în comunicatul DNA.
Sursa citată menţionează că în 2015 , în aceeaşi manieră ar fi acţionat şi Decebal Făgădău şi Marcela Enache, care şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa.
“Prin aceste demersuri inculpaţii ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, au mai transmis procurorii DNA.
Primăria municipiului Constanţa a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menţionate mai sus.
În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.