15:17 • POLITICĂ
Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR
Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de top, care va surprinde clasa politică.
De câteva săptămâni, organizația AUR București are un președinte interimar cu mare greutate militară. Este vorba de generalul Marian Hăpău, fost director general a Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA).
Acesta a fost trecut în rezervă la data de 2 iulie 2023, la îndeplinirea vârstei-limită de activitate, prin decret semnat de către președintele Klaus Iohannis.
Generalul Maria Hăpău a ocupat funcția de director al DGIA din 2013, funcție asimilată cu cea de secretar de stat, după ce în perioada 2009-2013 a fost șeful Direcţiei contrainformaţii şi securitate militară (DCSM). Practic, prin implicarea în politică, Marian Hapău urmărește să ajungă anul viitor parlamentar AUR, mai exact, senator.